Adultii sunt ipocriti. Sau pur si simplu sunt atat de obisnuiti sa considere copiii a fi din cu totul alt rang incat li se pare ca lor nu li se aplica sub nicio forma ‘ceea ce tie nu-ti place altuia nu-I face’. Copiilor nu le propunem, ci le impunem.
Nu contest ca noi stim mai bine. Adesea. Si ca putem prevedea posibile dezvoltari negative ale situatiilor, pe care le putem ocoli prin cateva masuri simple. Dar de aici pana a le dicta / controla copiilor orice gest este o cale lunga. Si mult prea putin legata de grija sau considerente morale, dupa cum ne place sa credem. Mai degraba este grija de a ne fi noua comod. Si nu sustin ca asta ar fi o crima. Trebuie sa ne fie si noua comod pentru a rezista periade lungi fara a deveni isterici. Insa sa nu fim ipocriti si sa recunoastem de ce punem anumite limite.
Sa iau drept exemplu banalul plimbat in carut bine protejat de o curea care vine peste mijloc si doua curele peste piept. Ceea ce face imposibila orice miscare. Iti poti misca mainile si directia privirii. Ba chiar si sa te scarpini la talpa, de ai pofta. Insa cam atat, interactiunea cu lumea exterioara iti este refuzata. Asa ca dupa cateva incercari nereusite nu iti ramane decat sa te resemnezi. Privirea devine goala, ca si cum nu ar inregistra ce se intampla in jur. Corpul capata o postura moale, absenta. Devii o leguma si tot ce faci este sa astepti sa se termine.
Atata ‘grija’ parinteasca pentru siguranta copilului mie mi se pare o exagerare. Ce se poate intampla fara lanturile cu pricina? Sa se dea jos din carut cand are pofta si asta sa iti faca drumul pana la destinatie mai lung decat daca l-ai face in ritmul tau. Asa risca sa se duca sa miroasa o floare de la ghereta de pe trotuar. Si, Doamne fereste, sa mai puna si mana pe vreuna. Sau sa intre intr-un magazin din care vine miros imbietor de paine si sa cerseasca o chifla. Ceea ce te obliga sa alergi dupa el si sa il convingi sa nu faca nimic pentru ca strica. Plansete, nervi si timp pierdut. Nu ar fi fost mai simplu sa ii interzici de la inceput orice contact cu lumea exterioara?
Sau, in cazul unor scenarii panicarde, ar putea sa se dea jos si sa se arunce direct sub rotile masinilor. Sau sa fuga sa bage mana in gura celor mai fiorosi caini. Sau sa dispara intr-o clipa in timp ce tu cautai in geanta factura pentru electricitate. Sunt o multime de lucruri rele care se pot intampla. Doar copiii atat de mici nu au discernamant. Asa ca mai bine il legi decat sa stai cu grija in san ca cine stie ce pateste.
Pana la aceste scenarii, ar trebui recunoscut ca este chiar neplacut sa stai in permanenta numai cu ochii pe copil. Poate ai chef sa mai vorbesti la telefon, sa te intretii cu un cunoscut intalnit pe strada. Sau pur si simplu sa intri intr-un magazin sa cauti o esarfa.
Pentru ca tu ai voie, esti adult, pe tine nu te-a legat nimeni. Si ai si tu dreptul tau la relaxare. Iar dupa ce faci toate acestea, pentru ca esti adult, te intorci ipocrit catre copilul din carut transformat in leguma resemnata si ii desfaci lanturile: ‘Esti cam puturosel astazi. Hai, da-te jos si fa si tu un pic de miscarica!’. Doar il iubesti, asa ca ii vorbesti in diminutive.
