Deficienta vizuala, cand apare la nastere sau in timpul copilariei, are nevoie pentru a fi inteleasa de o analiza a urmarilor psihologice. Daca un copil si-a pierdut posibilitatile vizuale, intreaga familie e afectata. Aceasta influenta necesita, mai ales in cazul parintilor, punerea in practica a unor mecanisme psihologice de adaptare care, in schimb, vor influenta starea psihica a copilului si asupra definitiei subiective pe care o va avea despre handicapul sau.
Integrarea handicapului se face in trei pasi:
- Constientizarea deficientei vizuale a copilului, de catre el insusi si de catre familie,
- Derularea procesului psihologic de integrare si de reactie la aceasta pierdere din partea parintilor,
- In functie de reactia parintilor, copilul intelege ce i se intampla si isi face o idee proprie asupra handicapului.
Diferit de adult, copilul nu are o imagine a sa si nici o personalitate structurata definitiv si independenta de contextul familial. Individualitatea imaginii de sine este in curs de elaborare, plecand de la modelele parentale, necriticate inca inainte de adolescenta. Pentru copil, sa iubeasca si sa fie iubit reprezinta aceeasi necesitate ca si pentru un adult, insa obiectele iubirii si ale recunostintei sunt parintii, inainte de a fi lumea exterioara.
Aceasta apropiere psihoafectiva a copilului deficient vizual este valabila indiferent care este perioada copilariei in decursul careia a aparut deficienta.
Varsta la care a survenit orbirea joaca un rol esential in dezvoltarea ulterioara a procesului perceptiv si cognitiv.
Pentru copilul deficient vizual congenital, miza este de a-si mobiliza si a dezvolta dorinta initiala de a obtine senzatii vizuale. Cautarea senzatiilor si apoi a informatiilor vizuale trebuie incurajata de mediul familial si sustinuta prin aducerea la cunostinta unor profesionisti specializati cat mai devreme.
Cand orbirea survine in cursul copilariei, dorinta exista, insa de o calitate mai mica a informatiilor vizuale percepute, copilul avand nevoie de o reechilibrare plurisenzoriala a perceptiilor sale. El trebuie sa poata sa se sprijine pe alte modalitati senzoriale pentru a verifica si a da sens a ceea ce vede si astfel sa urmeze o buna dezvoltare a gandirii operationale (plecand de la actiuni) si a gandirii sale simbolice (plecand de la repezentari si concepte). Modalitatile de evaluare si de reeducare functionala precoce exista, dar conditiile psihologice necesare nu sunt intotdeauna dintr-o data prezente pentru a avea recurs.
Aspectele psihologice ale copilului deficient vizual si ale anturajului sau sunt elemente de care trebuie tinut cont, deoarece determina, mai mult decat pentru un adult, modalitatile si influenta reeducarii si apoi a integrarii copilului
