Sari la conținut

Cum recunoaștem formele complicate ale bronșiolitei acute, la bebeluși? Pediatrul ne răspunde

Bronșiolita este o infecție respiratorie acută, întâlnită frecvent în rândul copiilor și bebelușilor. La baza bronșiolitei acute este virusul respirator sincițial (RSV) comun care provoacă, de obicei, simptome ușoare, asemănătoare răcelii, la adulți și la copiii, însă poate fi fatal pentru bebeluși. Virusul, care infectează plămânii și căile respiratorii, este o cauză majoră a bolilor respiratorii la copiii mici.

Când infecția cu RSV se răspândește la tractul respirator inferior, poate duce la pneumonie sau bronșiolită acută.

► Citește și: Mihai Craiu, medic pediatru: “Bronșiolita acută – probabil cea mai frecventă boală care ar putea să vă îngrijoreze zilele acestea”

Cum recunoaștem formele complicate ale bronșiolitei acute? Medicul pediatru, Mihai Craiu, răspunde:

“Teoretic ar putea evolua foarte grav la toți sugarii (copiii cu vârstă mai mică de 1 an), în special dacă sunt foști prematuri (riscul crește odată cu gradul prematurității și cu numărul de zile de ventilație mecanică din maternitate) sau cei care au maladii cardiace congenitale cu impact hemodinamic important, respectiv boli pulmonare cronice cu oxigeno-dependență.

Care sunt semnele de gravitate care, odată observate, ar trebui să ducă imediat la consult medical? Nu sunt cele care îi sperie pe majoritatea părinților români - febra și tusea...

► Citește și: Din ce în ce mai mulți bebeluși mor din cauza virusului respirator sincțial (RSV), spune un nou studiu

Semnele și simptomele care evocă severitatea poartă numele de Sindrom Funcțional Respirator - SFR sau detresă, pe scurt.

Sugarul cu SFR

1. Are niște mișcări ritmice, numite mișcări de piston ale capului.
2. Are înfundarea părților moi ale pieptului și gâtului, în momentul în care inspiră - tiraj (link în comentarii)
3. Are o mișcare ciudată la nivelul nasului, ca și cum ar mirosi ceva (chiar dacă e nasul plin de muci!!!). Aceasta apare înainte de începutul fiecărui inspir.
4. Are balans toraco-abdominal - respiră "cu burta"
5. Are geamăt expirator - la sfârșitul expirului copilul pare că icnește, că il doare ceva. Acest zgomot este continuu, și in somn, apărând în expir, zeci de minute sau ore, înainte de agravare dramatică.

Cu cât sunt mai multe elemente ale SFR la același episod de boală, cu atât poate fi mai grav.

Unii copii foarte bolnavi fac cianoză (se învinețesc la față, buze, limbă, unghii, etc) sau fac pauze respiratorii - crize de apnee.

În concluzie bronșiolita extrem de gravă, cu risc vital, are niște semne de alarmă ce apar cu ore bune înaintea unei tragedii. Rareori tragediile vin din senin!”

► Citește și: Dr. Mihai Craiu, despre tratamentul bronșiolitei la domiciliu

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!