Cand pleci cu bebe mic la drum, bagajul este foarte mare. Dar si distractia poate fi la fel, cu multa rabdare si respect pentru programul celui mic.
Avem o traditie in familie: in fiecare an, in jurul datei de 1 Decembrie, mergem in zona unde eu si sotul ne-am cunoscut intr-o tabara, in urma cu 17 ani. In 2012 nici macar n-am stiut ca sunt gravida cand ne lafaiam in masaje la spa-ul hotelului, in 2013 n-avea sa ne stea in calea planurilor faptul ca bebelusul Tudor nu implinise nici macar patru luni si noi aveam de facut peste 300 km cu masina prin una dintre cele mai aglomerate zone ale tarii in weekend: Valea Prahovei. Destinatia noastra era zona Baile Homorod – Miercurea Ciuc – Baile Balvanyos si aveam sa ajungem acolo cu copil cu tot, sa ne facem poza regulamentara de fiecare an in fata cabanei care ne-a gazduit in vremurile de liceu.
Si m-am apucat de facut bagaje, dar parca nu mai terminam. Din pacate, ca sa avem un weekend usor, trebuia sa ingreunam portbagajul destul de mult: si landou, dar si scoica, si sterilizator, dar si incalzitor de biberoane (pentru casa si masina), si baby-monitor, si trollerul copilului – pe langa toate ale noastre...
In familie ca in armata
Ne-am organizat ceas dupa programul lui Tudor si-am purces la drum. Asa ca, in jur de noua dimineata, cand asta micu’ se baga la primul somn de zi, i-am dat drumul pe DN1 intins, pana la Predeal, unde a facut ochi la padurile de pe geam, asteptand cuminte biberonul numarul doi al zilei. Cand ma uit in urma, realizez ce usoara era viata inainte de diversificare: nu trebuia decat sa amestecam niste formula cu apa calda si masa era gata, oriunde, fara probleme de logistica.
La Brasov l-am scos la aer si nitica ninsoare prin Piata Sfatului, ca aveam de gand sa mancam de pranz – carat cu greu in scoica, dar sa stea si el cu noi la masa, ca oamenii, nu? De cand a deschis ochii bine la lumea din jur, copilul asta a fost extrem de curios, asa ca exploateaza la maximum orice experienta noua. Drept pentru care masa noastra l-a obosit atat de mult, incat a fost anesteziat complet pana aproape de Balvanyos, sediul nostru central pentru urmatoarele trei zile. Ne-am cazat, ne-am despachetat si cu totii am mancat: el al treilea biberon, noi – o cina cu jambon.
Sfaturi pentru un bebelus cooperant in deplasare
Bineinteles, orice mama are numai cuvinte de lauda la adresa bebelusului sau. Nu, acum pe bune, Tudor chiar a fost extrem de cooperant in toata aceasta excursie si asta fiindca am facut aceleasi lucruri pe care le facem si acasa vizavi de traiul lui:
- Nu dormim impreuna – pentru asta i-am luat landoul, desi am fost cazati intr-o camera tripla. N-am dormit niciodata impreuna, asa ca n-am vrut sa ne riscam, mai ales in vacanta, cand bebelusul este oricum mai agitat din cauza schimbarii de loc si-si poate strica somnul foarte usor. Oricum, Tudor s-a tot obisnuit de-a lungul bebelusiei sa doarma in landou, asa ca nu era un lucru total nou fata de patutul lui de acasa. Slava Domnului ca dispuneam de un landou imens in care lunganul mai avea vreo trei degete spatiu la picioare, asa ca inghesuiala nu l-a afectat prea tare.
- Ii respectam programul de somn. Pe atunci, Tudor avea inca trei somnuri de zi, iar noi ne planificam drumurile in functie de ele. Stim ca ii este mult mai confortabil sa doarma la el in patut sau landou decat in scoica din masina si incercam sa tinem cont de asta. Astfel, la primul somn, care, pe atunci, tinea cam intre noua si zece, zece si jumatate dimineata, noi doi mergeam la micul-dejun. Am pus camera video deasupra landoului, iar monitorul de control l-am luat cu noi la restaurantul de la parter. Cei 100 de metri acoperire ai semnalului wireless bateau fix pana la prima masa de langa usa. Era mai frig si era langa toaleta. Dar bun si-asa, am mancat linistiti in timp ce copilul dormea, sus in camera, asemenea. Se trezea, o luam din loc si manca pe masina. Astfel, castigam timp pentru drum si vizitat. Al doilea somn era, de obicei, in marsupiu, in timp ce noi bateam padurile patriei, iar Tudor sforaia cu nasul la mine in piept. Iar pentru al treilea somn, care devenise tot mai scurt (45-60 de minute), imi puneam un pic la incercare abilitatile de alinare pe masina – plus un Mickey Mouse de plus, jucaria lui preferata. La sosire, urma inca un pic de relaxare la restaurantul pensiunii, baita cu ultimul biberon, el la somn, noi la cina, pe acelasi sistem de supraveghere. E un program tare fragmentat fata de drumetiile nesfarsite pe care obisnuiam eu si sotul sa le facem inainte de era Tudor, dar macar toata lumea e linistita, fericita si se poate bucura de weekendul in natura.
- Il scoatem intre oameni. Am stat la masa cu straini in restaurante arhipline, am stat la masa cu prieteni de cate ori am avut ocazia – pentru ca am fost insotiti in aceasta excursie de sora mea si iubitul ei. Tudor a socializat mereu cat a vrut si n-am facut nimic sa impiedicam asta. Sta cu drag in brate la oricine se arata doritor si am avut toata increderea in cei care ne-au insotit ca se pot descurca cu el foarte usor. Cat e vorba de joaca, bineinteles. Cu schimbatul, hranitul si somnul mai au de invatat.
Si ne-am facut poza traditionala si ne-am dat seama ca anul urmator, tot pe vremea aceea, o sa ne trebuiasca muuuult mai multa rabdare sa tinem locului un copil care va alerga neobosit in jurul cabanei pline de nostalgii. Macar sa n-o ia la sanatoasa prin padure...
