Știu. Știu că într-o zi o să îmi pară rău de tot. Știu că într-o zi mi se va descreți fruntea asta.
Mi se vor săpa atunci ridurile și mai adânci în piele. Atunci nu o să mai pot plânge, căci lacrimile se vor pierde în tot ce am trăit. Și așa, bătrână cum voi fi, o să te văd.
Și mai ales, o să mă văd. La început nu o să pot. O să-mi strâng ochii tare, tare de tot, până la durere. Apoi o să îmi fac curaj. O să te privesc. O să mă privesc.
Tu, mic, mic de tot, o idee de doi ani și un pic. Te joci. Țipi la mine, alergi prin casă, te ții după mine peste tot. Râcâi în ușa de la baie.
Mami, mi-e sete!
Mami, făcut caca!
Mami, unde mi-s cuolire?
Mami, veau covigi.
Mami.
Și eu, eu sunt și nu sunt acolo. Pare că aș vrea să fug de tot ce e acolo, să fug afară. Să cobor scările până mi s-or împletici picioarele și să dau de aerul de afară. Să fie rece, încât să mă facă să mă trezesc.
Ce făceam? Ce era cu mine? Ce se adunase în mine și dincolo de mine? Parcă nu ți-eram mamă, ci străin.
Mă uit la mine atunci și...
(...)
Citește mai mult pe miculmarc.ro
Sursa foto miculmarc.ro
