Am aşteptat cu nerăbdare ca bebeluşul să împlinească un an. Deşi auzeam o mulţime de mame din jurul meu cât de minunat este primul an, cum ar vrea să nu se mai termine vreodată, cum este o situaţie atât de rară încât fiecare clipă care trece este regretată chiar în secunda următoare, eu nu am avut această impresie.
Nu mi-a plăcut cum mă simţeam. Niciun pic. Recuperarea după naştere nu a durat în niciun caz două săptămâni. Starea continuă de confuzie şi oboseală nu a ajutat. Şi, în plus, izolarea şi sentimentul de singurătate erau mari, chiar dacă nu eram de fapt niciun pic singură.
Dar după ce bebeluşul a împlinit un an de zile lucrurile s-au îmbunătăţit simţitor.
Gata cu schimbările hormonale
Nu este deloc distractiv să te trezeşti plângând fără niciun motiv real, chiar şi din motivul că ai văzut o reclamă siropoasă. Nu este simpatic să ai izbucniri de furie din motive puerile, cum ar fi că a parcat cineva pe trotuar. Nu este plăcut să îţi cadă atât de mult păr din cap, luni întregi după naştere. Este mult mai bine când corpul nu mai face tot felul de lucruri bizare din cauza schimbărilor hormonale.
Noul rol a fost îmbrăţişat în întregime
Nu este uşor să fii mamă. Şi asta şi pentru că presiunea asupra ta este atât de mare încât ai impresia că nu mai ştii cine eşti şi ce îţi place. De fapt sunt zile şi nopţi întregi în care ai impresia că nu faci nimic din ceea ce îţi place, ci numai ceea ce trebuie. Dar, încet, încet, te deprinzi cu noua viaţă. Şi începi să apreciezi ce înseamnă să fii mamă. Aşa că, în al doilea an, ştii mult mai bine cum să te simţi şi tu ok.
Am putut să dorm
Este adevărat, nici în al doilea an nu am reuşit să dorm o noapte întreagă fără să mă trezesc niciodată. De fapt nu am reuşit asta nici în al treilea an. Dar este o diferenţa de la cer la pământ dacă te trezeşti numai o dată sau te trezeşti de 5 ori pe noapte. În primul an, oboseala a fost atât de mare încât totul se vedea în ceaţă.
Mult mai distractiv
Viaţa cu un copil de un an este mult mai activă şi mai distractivă. Poţi să vorbeşti, să cânţi, să dansezi, să te joci. Şi ţi se răspunde cu la fel de mare entuziasm. Poţi, fără probleme, să dai în mintea copiilor şi să te distrezi minunat.
Iubirea se întoarce
Nu mă îndoiesc că bebeluşul meu mă iubea. O simţeam. Dar la un an poate şi să mi-o spună. Şi nu doar să reacţioneze la ceva ce fac eu. Îl simt că vine la mine ca să îmi arate cât de mult mă iubeşte. Şi asta face viaţa de o mie de ori mai frumoasă. Ne scăldam amândoi în iubire. Şi aş vrea ca asta să nu se mai termine niciodată.
