Renunțarea la scutece este o etapă firească în dezvoltarea copiilor noștri. Nu este o cursă contra cronometru și nici o competiție între părinți. E achiziția celui mic, nu a părintelui, și atunci bine ar fi să ne batem cu pumnii în piept mai puțin și să respectăm ritmul natural al copilului mai mult.
Al meu vorbește perfect la 1 an, e mai deștept, ba al meu, că merge bine de la 9 luni, ba al meu, că face caca la oliță de la 6 luni. Doi copii nu sunt la fel, însă mulți părinți par o apă și un pământ. Bine ar fi să înțelegem că nu e despre noi, ci despre ei și, în loc de care pe care, ar trebui să fie fiecare cu a lui. Să tragem, deci, aer în piept, să ne liniștim și să punem mâna să ne informăm.
Eu am doi copii și două povești diferite de renunțare la scutece.
Cum a scăpat Albert de scutece
Albert, cel mare, a făcut cunoștință cu olița pe la 8 luni. Asta se întâmpla acum 9 ani, iar bona lui de atunci, care crescuse generații întregi de copii, ne-a spus că ar fi cea mai bună variantă să începem devreme. Eu n-am zis nici da, nici ba, adică am lăsat-o pe ea să îl așeze pe oliță zilnic, după masă, cu condiția să îl țină puțin și să aibă cooperarea lui. Îi arăta jucării, îi spunea povești, iar el făcea și caca și pipi acolo. Era așa de luni până vineri, în intervalul 9-17, adică în timpul programului bonei. În rest, noi nu îl puneam deloc pe oliță.
► Citește și Cum învăţăm copilul să facă la oliţă? Metoda celor trei zile care, teoretic, nu dă greş
Bun, s-a ținut ea zilnic de treabă, fără excepție, timp de aproape 2 ani. 2 ani, da? Zero rezultate. Pe la doi ani și jumătate, când l-am dus pe Albert la gradi, purta scutece în continuare. În două luni maximum de la intrarea în colectivitate, a renunțat singur la scutece. Fără presiune, fără stres, fără nimic.
Deci tot pusul ăla la oliță și tot efortul bonei au fost mai mult pentru liniștea ei. Copilul a renunțat la scutece atunci când a fost pregătit și nici o zi mai devreme.
Demn de subliniat, chit că îl așeza zilnic pe oliță, nu îi spunea că e musai să facă acolo, nu au existat constrângeri, doar un efort dintr-asta susținut și o voință mare din partea ei. Poate dacă și noi am fi colaborat și continuat treaba cât ea nu era, rezultatele ar fi venit mai devreme, însă pur și simplu nu am simțit să fac mai mult, nu am crezut că e bine pentru el.
Cum a scăpat Aris de scutece
Să vă spun cu cel mic, cu Aris, pentru că îmi este foarte proaspătă experiență în minte. Până pe la 2 ani, nu am încercat nimic apropo de treaba asta cu scutecele, l-am lăsat să le folosească liniștit și aia a fost. Apoi, țin minte că pe la doi ani și două luni, am început discuțiile despre pipi: Albert pipi la toaletă, mami și tati pipi la toaletă, Aris nu vrea și el pipi la toaletă? Nu a răspuns, dar într-o zi cu ploaie, se uită pe geamul mașinii și spune, din senin: mami, uite, pipi! Aris, e ploaie. Pipi, vine răspunsul ferm. Eu ploaia, el pipi, până la urmă a rămas că el. Am zis că mai insist cu alte ocazii pe tema asta.
(...)
Citește mai mult pe ruxandraluca.ro
