Cauzele acestui obicei care începe la câteva luni şi poate dura ani sunt multiple, dar nu toate semnalează un pericol pentru dezvoltarea copilului.
Eram într-o zi în parc şi o bunică îmi povestea disperarea ei legată de nepoţica ce se tot dădea cu capul de pereţi. Mi-a sunat grav şi chiar înclinam să n-o cred, când apare fetiţa şi începe să facă asta. Arata periculos, dar aia mică nu părea deranjată de vreo durere. Instantaneu, am trecut în sinea mea în revistă nişte cauze pe care eram tentată să le atribui acestui fenomen ciudat: poate a văzut asta la cineva din casă, poate n-are parte de suficientă atenţie din partea părinţilor, poate – cine ştie? – i-o fi placând senzaţia... Am zis să nu judec, aşa c-am lăsat-o baltă. Dar când l-am văzut, după câteva săptămâni, şi pe Tudor al meu făcând asta, am căscat ochii de nu mai ştiam pe unde să mai scot cămaşa vinovăţiei: ce i-oi fi făcut copilului de se dă cu capul de pereţi?! Chiar dacă părea să-i placă...
Aşa că mi-am propus să documentez subiectul. Iar descoperirile nu sunt nici pe departe atât de groaznice precum mi-am închipui atunci.
Un obicei aproape inofensiv
Cam 20% dintre copii se apucă de obiceiul ăsta, care apare cam după vârsta de şase luni, cunoaşte un spor maxim între 18-24 de luni şi, din fericire, dispare până pe la patru ani. Pe cel mic nu-l doare când îşi loveşte căpşorul ritmic de perete, de pătuţ sau deorice alt obiect de mobilă, pentru că n-o face să se rănească, ci pentru că:
Îi place ritmul. Normal, de când era la tine în burtica, bebe s-a îndrăgostit de legănat, cum să trăiască fără el în lumea extrauterină? În primele luni de viaţă, când stătea aproape imobil pe spate, îl legănai tu ca să-l adormi sau atunci când îl purtai în marsupiu. Dar acum, când are o oarecare independentă, îşi poate mişca singur corpul într-un ritm după pofta inimii. Îşi poate roti capul, se poate legăna cu tot corpul, se poate da cu capul de perete, iată.
Îl relaxează. Poate a avut o zi grea, crezi că e uşor să fii bebeluş? Se dă cu capul de perete în loc de plângă incontrolabil. Aşa scapă el de stres. Sau poate vrea să-ţi comunice ceva şi cuvintele nu-l ajută, încă.
Are o criză. Unii copii pat din picioare, alţii se dau cu fundul de podea, alţii se întind cu totul pe jos, iar unii se dau cu capul de perete când au o criză. Vrei să renunţe la asta atunci când e nervos? Atunci nu-i rezolva criza oferindu-i lucrul pe care şi-l doreşte, ci încearcă să-l calmezi cu afecţiune, distrăgându-i atenţia cu altceva, cu lucruri care îi fac plăcere etc. Cu cât copilul petrece mai puţin timp în acest comportament, cu atât va scăpa de el mai repede.
Îi calmează o durere. Ştii cum îţi distragi atenţia de la o durere, nu? Cu o altă durere, posibil mai mare. Se pare că şi unii dintre bebeluşi au descoperit strategia asta, dat fiind că recurg la lovit peretele cu căpşorul atunci când au un disconfort, cum ar fi cel produs de erupţiile dentare sau de o infecţie la nivelul urechii.
Are nevoie de atenţie. Şi a observat că i-o oferi din plin atunci când îl surprinzi făcând asta. Ca să înlături acest obicei din viaţa copilului tău (dacă ai constatat că nevoia de atenţie este cauza) încearcă să fii alături de el în restul momentelor, nu când începe efectiv să se dea cu capul de pereţi. Pentru că, altfel, cel mic va asocia cele două comportamente şi va continua mult şi bine.
Are probleme de dezvoltare. Mămicile din România nu ştiu multe despre autism. Poate de aceea nu este primul gând care le trece prin minte atunci când îşi văd copilul lovindu-se cu capul de perete. În Occident, însă, aceasta este o mare grijă a unei familii cu copil mic. Totuşi, trebuie să ştii că acest obicei al celui mic nu poate fi singurul semn al autismului sau al oricărei alte probleme de comportament şi dezvoltare. Se mai asociază şi cu alte semne.
De obicei, copiii plictisiţi şi stimulaţi insuficient se apucă frecvent de aşa ceva. Sau cei stimulaţi prea mult, care vor să mai elibereze un pic din tensiunea acumulată. În orice caz, stai liniştită: o partidă din asta durează câteva minute – în multe dintre cazuri. Bine, există şi situaţii în care continua cu orele, chiar şi după ce bebe a adormit în pătuţ: se dă cu capul de gratiile sale.
Dar, ca să te liniştesc pe deplin, un studiu a arătat că cei care se dau cu capul de perete sunt mai avansaţi intelectual decât restul de vârsta lor. Bineînţeles, aici vorbim de copii sănătoşi, nu de cei cu probleme de comportament.
Sursă: drgreene.com
