Nu, nu sunt acele schimbări din cărţile care ne vorbesc despre pragurile de dezvoltare ale copilului, dar sunt acele schimbări care îţi topesc inima…
Citim zeci de cărţi despre dezvoltarea copilului, doar-doar să fim sigure că prima rotire, primul stat în funduleţ, primul zâmbet adevărat şi primii paşi se întâmplă la timp. Ne petrecem timp bun pentru a ne întreba dacă micuţul este dezvoltat suficient pentru vârsta lui, ne îngrijorăm dacă vom răspunde corespunzător pediatrului, la următoarea vizită, dar uităm ceva: ignorăm acele schimbări care se petrec la bebe şi care ne înmoaie inima cum nu am fi crezut vreodată!
Haideţi să ne mai relaxăm – ştim doar că bebeluşii sunt diferiţi şi, ca atare, se dezvoltă diferit! Haideţi să ne bucurăm de mai tare de ceea ce ne oferă el, cu inimioara lui.
Pentru că nu vom uita niciodată:
Prima propoziţie – Medicul obişnuieşte să ne întrebe de fiecare dată ce cuvinte a mai spus micuţul, aşa că eu şi soţul încercăm să nu ratăm niciun sunet din ceea ce ar părea un nou cuvânt. Cu toate acestea, medicul nu ne-a întrebat care a fost prima lui propoziţie, iar nouă întocmai aia ne-a topit inima: „e o zi fericită!”. Da, aceste cuvinte au fost prima dată legate de puiuţ şi nu vreţi să ştiţi cât ne-am bucurat că vede atât de optimist viaţa!
Primele şuşoteli cu fratele – Îmi doresc ca cei doi copii ai noştri să fie cei mai buni prieteni, dar, deşi bebele nu e încă la vârsta la care să îi răspundă frăţiorului de 4 ani, m-am simţit cea mai fericită mamă din lume când i-am găsit singuri în cameră şi părea că discută despre cele mai importante probleme ale lumii. Cel mare îi povestea de zori – el ştie ce – iar cel mic gângurea şi aproba de parcă îi era cel mai mare complice.
Primele mişcări ritmice – Există vreun medic care întreabă dacă bebele – toddleraşul dansează? Eu cred că nu – şi rău face! Pentru că, atunci când mi-am văzut puiuţul dând din mânuţe şi mişcându-şi picioruşele pe una dintre melodiile de la radio, am simţit că îmi sare inima din piept, jur! Aşa imagine simpatică nu vezi la tot pasul, îţi zic!
Primul prânz în oraş – Când e nou-născut, nu te gândeşti decât la a-i măsura porţiile de mâncare, de aceea, nu voi uita cât de încântată am fost când ne-am aşezat prima dată cu toţii la masă, în oraş (bine, toddlerul în scăunel special), şi micuţul a mâncat singur-singurel, (aproape) ca un om mare. Ce uşurare şi, totuşi, ce regret că am mai trecut peste o etapă care nu se va mai întoarce nicicând!
Primii paşi fără premergător – Eram la nişte vecini, în vizită, când mi-am dat seama că toţi patru suntem pe picioarele noastre! Da, mezinul familiei a mers, secunde bune, fără să se mai sprijine în premergător. „Gata, am crescut cu toţii”, ne-am spus!
Primul NU – Da, chiar şi primul refuz îţi înmoaie inima! Ne pregăteam să plecăm la bunici, eram într-o grabă teribilă şi chiar atunci micuţul s-a gândit că e momentul ideal să ne arate că are şi el gusturile lui în materie de… modă. „Nu, mami, nu djeaca losie, te log”! Da, a spus-o! Am căutat imediat geaca albastră şi toată lumea a fost mulţumită.
Primul kissuţ – Nu voi uita niciodată momentul în care mi-am sărutat prima dată copilul, dar acela în care el mi-a dat primul kissuţ conştient – de nepreţuit! Stăteam cu tati pe canapeaua din bucătărie când bebele, stând în funduţ lângă noi, s-a întins spre mine şi mi-a pupat mâna. Mi-au dat lacrimile instanateu…
Pe tine ce moment cu puiuţul te-a emoţionat cel mai tare?
