Sari la conținut

Icterul la nou nascuti investigatii


Investigatii

Medicul specialist poate diagnostica icterul nou-nascutului din istoricul bolii si examenul obiectiv (examinarea fizica a nou-nascutului).

Pentru a realiza istoricul bolii medicul se poate interesa despre:

- starea generala de sanatate a mamei, mai ales de-a lungul sarcinii
- nastere (daca copilul s-a nascut prematur sau la termen)
- dificultati prezentate in timpul nasterii
- greutatea copilului la nastere si evolutia ei in timp
- alimentarea copilului, frecventa scaunelor si a urinatului
- compatibilitatea mamei si copilului in sistemul AB0 si Rh (sistem de proteine situate pe membrana hematiilor in functie de prezenta carora se definesc grupele de sange)
- istoricul familial al afectiunilor ce pot produce icter.

Medicul specialist va examina copilul si va aprecia culoarea pielii acestuia. Specialistul trebuie sa determine daca icterul este prezent doar la nivelul ochilor, fetei si capului sau apare si la nivelul toracelui si partii inferioare a corpului. De asemenea trebuie sa descopere daca exista, semne ale unor afectiuni asociate care pot cauza icterul. Se poate folosi un dispozitiv transcutanat pentru a masura nivelul bilirubinei. Daca rezultatele sunt ingrijoratoare, se poate masura din sange nivelul bilirubinei. Rezultatele acestei determinari sunt folosite de specialist pentru a lua o decizie in privinta necesitatii unui tratament.

Daca se suspecteaza o alta boala ce determina hiperbilirubinemie se impune efectuarea unor teste suplimentare. De exemplu, daca medicul suspecteaza o incompatibilitate in sistemul AB0 sau Rh intre mama si fat, se vor efectua teste pentru a determina grupa sanguina si Rh-ul mamei si copilului. Majoritatea mamelor si copiilor nou-nascuti parasesc spitalul in primele 48 de ore de la nasterea copilului, inainte ca icterul sa fie observat. Nou-nascutul trebuie sa fie apoi examinat de medicul de familie in primele 4-5 zile dupa nastere. Examinarea se impune si atunci cand parintii observa colorarea in galben a tegumentelor si sclerelor copilului. 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!