Primele trei luni dupa nastere au fost fascinante, va spun sincer. Cu toata oboseala si frica si senzatia permanenta ca te afli in pragul unei prapastii. Pentru ca exista acea stare de extaz in fata celui mai mic gest sau suflare a bebelusului.
Cand petreci nenumarate clipe facandu-i poze. Si laudand modul in care a reusit in sfarsit sa isi desfaca manuta. Iar in momentul in care il surprinzi pentru prima oara uitandu-se la tine sau in jur si chiar inregistrand ceea ce vede este… nici nu va pot explica cum, necesitand calitati poetice pe care nu le posed. Asa ca in primele luni esti tare ocupata sa urmaresti extatica ghemotocul care respira. Oare respira? Ia sa mai verificam inca o data. Ufffff… da, ce dragut este etc .
Dupa cam 3 luni insa, treptat, starea cu pricina dispare. Imi este neclar de ce. Ghemotocul este la fel de dragut si respira in acelasi mod dulce-induiosator. Prezentul incepe insa sa se insinueze prin toate cotloanele alungandu-te din coltisorul de rai. Poti face ca mine, sa ii razi in nas. Sa il ignori. Sa te tii cu dintii de starea de binecuvantare pentru ca, sa fim seriosi, este atat de rara incat nu poti accepta ca s-a terminat. Chiar cand s-a terminat. Tot mai incerci sa o mimezi un pic fiindca mai stii cum se face. Cum se simte. Apoi nu mai incerci nimic, deja ai uitat cum este. Ca in final sa razi neincrezator in nasul oricui iti povesteste ca asa ceva exista si nu este numai spalare de creier.
Probabil ca de acum trebuie sa incep sa functionez si nu doar sa ma joc de-a beatitudinea. Sa ma gandesc la lucruri serioase: cati bani cheltuim saptamanal, sa nu mai cumpar mancare cu E-uri, sa analizez daca voi fi vreodata capabila sa imi iau o casa care are curte. Mare. Sa imi incordez muschii lucratori si sa imi fac din cariera bici iar daca nu sa renunt la a-mi mai pierde vremea cu ochii in computer mai mult decat e strict necesar. Sa imi analizez relatia cu ochi de vultur. Si sa incerc sa intrevad de pe acum cat de sanatoasa va fi. Pentru toti. Dar mai ales pentru bebe. Sa cad din plutire direct in haznaua cu probleme care, din ce am vazut pe la altii care au iesit de ceva vreme din norisocul pufos se intampla cam asa:
- Nu exista niciodata timp, mereu esti in urma, mereu ai un motiv in plus sa te invinovatesti
- Cand este vorba de bebe tu contribui cel mai mult, cu totul, nu exista back-up adevarat
- Esti mereu atat de obosita incat nici sa dormi nu mai stii si treci din insomnie in insomnie
- Fiecare zi devine din ce in ce mai solicitanta. Nu se intrevede momentul cand lucrurile o vor lua pe panta inversa
- Trebuie sa te obisnuiesti cu faptul ca in relatie stresul isi spune cuvantul si certurile apar ca ciupercile dupa ploaie. Candva se va fi spus tot ce era de zis si lucrurile se vor calma.
- Toti cei din jur, in mod bizar, se asteapta sa te comporti ca si cum nu ai avea un copil. Trebuie sa te obisnuiesti sa ii dezamagesti constant.
Pur si simplu nu mai poti sa fii cel mai tare din parcare, gata, s-a terminat. Dar poti oricand sa te gandesti sa mai faci un copil ca sa retraiesti cele trei luni de binecuvantare.
