Ştiţi teoria ataşamentului parental – un copil se dezvolta cu atât mai bine cu cât părinţii îi arătă mai mult că îl iubesc răspunzându-i la nevoile fundamentale. Şi asta are cu atât mai mare impact cu cât copilul este mai mic.
Vrea să sugă, atunci îi dai să sugă. Nu poate să adoarmă? Atunci te plimbi cu orele cu bebeluşul în braţe ca să se liniştească. Nu vrea să iasă la plimbare? Atunci stai în casă cu geamul deschis.
Adepţii acestei teorii au urât din toată inima pe cei propuneau scurtături în tot acest proces de maturizare a bebeluşului. Cum ar fi propunerea de a lăsa copilul să plângă atunci când este ora de somn şi dă semne că este obosit, însă nu vrea să adoarmă.
Discuţia este foarte aprinsă aşa că nu putem să nu ne întrebam, chiar dacă nu suntem adepţii niciunei teorii, cine are sau nu dreptate. Un grup ce cercetători s-au gândit să ne dea un răspuns ştiinţific.
Studiul australian s-a aplecat asupra a 43 de părinţi cu bebeluşi între 6 şi 16 luni care nu adorm uşor. Aceste familii au fost împărţite în 3 grupe
- O grupă în care părinţii au procedat aşa cum credeau ei de cuviinţă
- O grupă în care părinţii au fost învăţaţi metoda despărţirii graduale – bebeluşul era pus în pat la culcare şi părintele se putea întoarce să îl liniştească la un minut după ce a părăsit camera, apoi la două şi tot aşa, după o perioadă din ce în ce mai lungă.
- O grupă în care părinţii au fost învăţaţi să culce copilul doar atunci când el da semne de oboseală. Şi să întreprindă o întreagă rutină înainte de somn pe care copilul să o asocieze cu actul de a dormi. Părinţii pot să rămână în cameră până când adoarme copilul. Metoda se numeşte bedtime fading.
După 3 luni de zile s-au verificat rezultatele. Cel mai prost la timpul de adormire al copilului au stat părinţii care au procedat la fel cum procedează de obicei. Cel mai bine cei care au apelat la tehnica despărţirii graduale. Cu 15% mai bine. Cu 12% mai bine au stat părinţii care au aplicat tehnica bedtime fading.
Michael Gradisar, autorul studiului, l-a continuat şi la un an după schimbarea tehnicii de adormire a copilului. El atestă faptul că nu a văzut nicio modificare semnificativă în comportamentul copiilor – nu a apărut nicio problemă de comportament, aşa cum mulţi părinţi se tem.
O a doua observaţie este că după un an de zile de la aplicarea oricărei metode sau a niciuneia toţi copiii dormeau la fel, deci nu este ceva ce ar putea influenţa somnul copilului pe viaţă.
Concluzia lui Michael Gradisar – fiecare părinte să aleagă ceea ce se potriveşte mai bine familiei sale, întrucât nu este nicio evidentă clară că una dintre metode este mai bună decât cealaltă. Care este metoda preferată acum de părinţi? Bedtime fading.
