În timp ce plânsul reprezintă limbajul universal prin care bebelușii comunică, un nou-născut are la dispoziție și alte mijloace de a-ți transmite ce simte. Și nu ne referim aici la expresiile faciale. Dacă acorzi mai multă atenție anumitor semne, îți vei da seama ce încercă prichindelul tău să-ți spună. Cum?
În general, se crede că plânsul este singurul mod de a comunica cu care sunt dotaţi bebeluşii la naştere şi că acesta va fi singurul mod în care vor comunica pentru o bucată de vreme. Astfel, un nou-născut îți poate transmite dacă că este ud, că îi este frig, că este obosit, că îi este foame sau că are nevoie de apropiere fizică.
Însă nu doar plânsul poate transmite nevoile unui nou-născut. Iată cele mai comune semne pe care un prichidel le transmite prin limbajul corpului:
“Mi-e somn!” – Bebelușul clipește destul de des, cască și își duce mâinile la ochișori.
“Mi-e foame!” – Bebelușul deschide gurița în mod repetat.
“Sunt gata de joacă!” – Bebelușul se mișcă energic, agitând mai ale mâinile, iar ochii sunt larg deschiși și urmăresc tot ce mișcă în jurul lor.
“Nu!” – Bebelușul își arcuiește spatele, întoarce capul într-o parte și evită contacul vizual direct.
Cum poți încuraja bebelușul să comunice prin intermediul limbajului corporal?
1. Urmărește-l cu atenție!
Ochii unui nou născut sunt capabili să vadă clar la naştere, dar creierul nu este gata să proceseze toate noile informaţii vizuale – asta îi dă bebeluşului o privire înceţoşată până când creierul se mai dezvoltă. La naştere, bebeluşii pot vedea numai la 20-25 de cm – îndeajuns pentru a vedea faţa persoanei care îl ţine. Însă, de la trei luni, vederea bebeluşului este mult îmbunătăţită şi poate recunoaşte de la distanţă feţe familiare. Tocmai de aceea este recomandat să-l urmărești cu mare atenție. Iar atunci când îți zâmbește să nu uiți să-i răspunzi tot cu un zâmbet. Până la urmă, un zâmbet face cât o mie de cuvinte, nu?!
►Citește și Cum să înțelegi plânsul bebelușilor între 0 și 3 luni
2. Fii atentă la mișcările mâinilor
Bebelușii manifestă forme diferite de sensibilitate. În timp ce unii tresar imediat ce aud pașii pisicii ori vântul cum șuieră prin frunze și încep să dau din mâini în special, alții nu au nicio reacție, nici măcar când pe lângă căruciorul lor trece un camion în mare viteză. Dacă bebelușul tău se încadrează în prima categorie, urmărește și găsește metoda care îl liniștește cel mai repede: fie că vorbim doar de o atingere ușoară pe mânuță ori un “Șșșșșt! E mama aici cu tine!” sau chiar dacă e nevoie să-l ridici în brațe, bebelușul are nevoie de o reconfirmare a propriului confort.
3. Învață să-i recunoști toanele
Dacă în primele săptămâni pare că nu știi nimic despre copilul tău, cu timpul lucrurile se vor schimba spre bine, mai ales după ce îi vei învăța “toanele”: nu doarme decât cu radioul pornit ori, din contră, fără niciun fel de zgomot, îi place să mănânce doar de la un anumit sân, în cazul în care îl alăptezi, iar colicii nu trec decât dacă-l ține tati într-o anumită poziție... Sunt tot felul de “preferințe” pe care le vei învăța pe parcurs și care te vor ajuta să anticipezi dorințele puiului tău.
4. Vorbește-i atunci când este în starea “alertă”
Tot în primele săptămâni, bebelușul tău pare că doar doarme și mănâncă, atât. Însă, pe parcurs ce crește, va avea perioade tot mai dese și mai lungi de “activitate” în timpul zilei, când va sta mai mult timp treaz. Profită de acele momente și vorbeștei încontinuu, folosindu-se și de expresiile faciale. Vei observa că te ascultă cu mare interes și că va încerca și el, la rândul lui, să-ți imite gesturile.
►Citește și Vorbește cu bebe, dar nu ca un bebe!
5. Atenție la “pragul” de oboseală!
Mai precis, atunci când bebelușul tău clipește destul de des, cască și își duce mâinile la ochișori este momentul pentru somn! Nu amâna acest “prag” pentru că lucrurile pot degenera: starea de oboseală se transformă într-o agitație însoțită de plânsete, iar cel mic va fi mult mai greu de liniștit.
6. Răspunde-i de fiecare dată la toate eforturile lui de a comunica
Cu mult înainte să înceapă să rostească cuvinte, un bebeluș va experimenta sunetele ca mijloc de comunicare. Acele silabe “ma”, “ta”, “ba”… De câte ori îl vei auzi “vorbind” așa ar fi bine să-i “răspunzi” imediat. Astfel, vei descoperi că porți o adevărată “conversație” cu bebelușul tău.
Sursa: SpotKid