“Lasă-l să plângă, că face plămâni” sau „Lasă-l să plângă, că îl înveţi alintat. Se va linişti singur!” – sunt vorbe pe care le auzim de la bunici şi chiar de la părinţi, atunci când micuţul nostru ne cere ajutorul cum poate el mai bine - plângând. Ce facem în astfel de situaţii? Ce facem când puiuţul nostru plânge din toate puterile pentru că are nevoie de noi, iar la urechi se aude vocea care ne spune să stăm deoparte, să îl învăţăm să adoarmă singur, pentru că vom creşte un copil alintat? Aplicăm metoda plânsului controlat la bebeluşi – aşa cum se numeşte ştiinţific această tehnică sau sărim imediat în ajutorul micuţului?
Metoda plânsului controlat la bebeluşi. Ce este metoda plânsului controlat la bebeluşi
Plânsul controlat mai este cunoscut şi ca “antrenament pentru somn” sau “metoda Ferber” – (doctorulc Richard Ferber a propus metoda plânsului controlat în anii 80) şi presupune ca părintele să îşi învățe copilul să adoarmă singur, fără a se baza pe intervenția lui când se trezește. Între cei doi se doreşte crearea unei relaţii sigure şi solide, bazate nu pe dependenţă, ci pe independenţă.
Metoda plânsului controlat la beluşi constă în ignorarea sistematică a plânsului copilului, în special atunci când este lăsat singur să adoarmă. Practic, micuţului încearcă să i se creeze o rutină de somn, cu ore clare în care adoarme.
Această tehnică extremă se aplică chiar şi atunci cand copilul se trezeşte noaptea şi începe să plângă: părintele nu face decât să se asigure că totul este în ordine şi se retrage, lăsând copilul să plângă până se linişteşte singur.
Metoda plânsului controlat la bebeluşi. Argumente pro
Lista argumentelor pro metoda plânsului controlat la bebeluşi nu este deloc lungă. Singurele precizări în acest sens ar fi acelea că bebeluşul va deprinde abilitatea de a se culca fără ajutor, “va face plămâni” şi, mai târziu, va deveni un copil independent.
Dacă prin beneficii se înţelege şi resemnarea copilului de a dormi singur într-un final, atunci în unele cazuri metoda plânsului controlat la bebeluşi se poate dovedi eficientă.
O mamă spunea, însă, următoarele: „După o săptămâna de plâns controlat, a dormit, dar nu a mai spus niciun cuvânt (până atunci rostea cuvinte). În ultimul an, a refuzat orice contact fizic din partea mea. Dacă se loveşte, merge la fratele sau mai mare (preşcolar) pentru alinare. Mă simt devastată că mi-am rănit copilul.”Este chiar principiul de baza care face ca plânsul controlat să funcţioneze care ne îngrijorează: când plânsul controlat „reuşeşte” să înveţe un copil să adoarmă singur, este datorită unui proces pe care neurobiologistul Bruce Perry îl numeşte „răspunsul înfrângerii”. Normal, când oamenii se simt atacaţi, corpurile noastre se umplu de hormoni de stres şi noi intrăm într-o stare de „lupta” sau „fugă”. Ne ajutăm copilul sau nu?
Metoda plânsului controlat la bebeluşi. Argumente contra
Afectează creierul - Principalul argument împotriva metodei plânsului controlat este dat de rezultatele unor studii care arată că lăsatul copilului să plângă până la extenuare poate afecta creierul bebelu;ului. În primul an de viaţă, celulele sunt încă în formare, iar stresul provocat de plânsul neconsolat le influenţează negativ. O asemenea suferinţă extremă la un nou-născut poate bloca dezvoltarea totală a anumitor zone din creier şi poate determina creierul să producă cantităţi în plus de cortizol, lucru care poate fi dăunător. Cortizolul este un hormon care, în cantităţi mari, este responsabil de dificultăţi de învăţare la copii. Potrivit studiilor clinice, copiii care au scoruri mici în dezvoltarea lor mentală şi motorie au un nivel ridicat de cortizol în sânge.
Mai mult decât atât, ştiinţa demonstrează că micuţii care suferă traume la vârste foarte mici dezvoltă în general creiere mai mici. Plânsul creşte nivelul stresului, ceea ce poate provoca afectarea memoriei, atenţiei, afectivităţii. Creierul sugarilor este extrem de vulnerabil la stres, el continuând să se dezvolte şi după naştere.
Ce se întâmplă în creierul emoţional, în momentul în care reacţionăm imediat la nevoile copilului? Puiul de om primeşte nişte mesaje minunate: “Când îmi este foame, plâng, şi pot conta pe ea să îmi ofere hrană. Deci lumea în care mă aflu acum e un loc frumos, oamenii sunt buni, pot avea încredere în ei.” Data viitoare când copilul plânge, copilul ştie: “Îmi amintesc că cineva a avut grijă de mine dată trecută când mi-a fost foame… şi acum mi-e foame. O să plîng, voi primi mâncare şi sprijin!”
►Citeşte şi Mami, nu-ţi lăsa puiul să plângă
Copilul nu mai face plămâni?! - Laura Markham, expert în parenting de renume mondial, susţine clar că această credinţă este o aberaţie. Copiii care nu plâng nu au plămâni?! Copilul nu are nevoie să-și exerseze plămânii! Nu prin plâns. O poate face mai târziu prin alergări, prin sport, prin joacă.
Poate duce la ignorarea pericolului real - părintele poate ajunge să ignore plânsul copilului când acesta chiar are nevoie de intervenţia lui.
Poate crea anxietate cronică - Tehnica plânsului controlat nu este benefică în cazul copiilor care, în urmă unor traume, au dezvoltat teama de a fi lăsaţi singuri. Metoda plânsului controlat la bebeluşi nu face decât să le amplifice simptomele, dezvoltând chiar o anxietate cronică. Copilul va dezvoltă ulterior o hipersensibilitate şi va creşte cu o stimă de sine scăzută. Plânsul ignorat de părinte înseamnă scăderea încrederii în copil. „Părinții mei mă ignoră, deci nu mă iubesc.” sau „Pe mine nu mă vrea nimeni pe lumea asta!”.
Poate afecta sănătatea copilului - Copiii care sunt forţaţi să doarmă singuri (sau să plângă, pentru că mulţi nu dorm) timp de mai multe ore, pierd din nutrienţi şi stimularea senzorială, cum ar fi atingerea, care este la fel de importantă că hrană la dezvoltarea unui copil.
Mai mult decâz atât, plânsul neconsolat creşte ritmul cardiac, temperatura corporală şi presiunea sangvină, ceea ce duce la supraîncălzirea bebeluşului sau la vomă. Presiunea crescută asupra inimii poate duce la tahicardie şi chiar la moarte subită.
Metoda plânsului controlat la bebeluşi. Ce putem face?
Singurul lucru pe care îl putem face este să înţelegem că somnul copilului este diferit de al nostru, că micuţul are nevoie de noi, de răbdarea noastră, are nevoie să se trezească des pentru a fi hrănit şi să simtă că nu este singur.
Sursa: Free pik
