Merg tiptil către camera ei. Intru pe ușa deschisă, în timp ce nările îmi sunt invadate de un miros cald și plăcut, pe care îl simt oricând, numai dacă închid ochii. Mă apropii de pătuț, încet, cu toți porii deschiși. Cuprind mirosul ăsta în mine, în timp ce îi mângâi căpuțul ei mic și moale, cu părul fin și pielea catifelată. Brațele îi atârnă moi, picioruțele ei mici sunt azvârlite care încotro, în timp ce pieptul i se ridică ritmic, pe un ritm leneș al respirației de bebeluș. Aș vrea să o iau de acolo, să o strâng prelung în brațe, să deschid fermoarul sufletului meu și să o strecor înăuntru, pentru totdeauna.
Dar stai, e acolo deja, din prima clipă de când s-a cuibărit înlăuntrul meu! Ea este, a doua mea născută. Ea a făcut ca mirosul de bebeluș să apară din nou la noi în casă.
Nici nu știu când a dispărut prima oară. Poate atunci cănd Blonda a plecat la grădi. L-a luat cu ea și dus a fost. Sau poate când a renunțat să mai bea lapte praf. Sau când a apărut olița în viața ei. Oare a dispărut atunci când a început să aibă un program, cu ore de mers la activități, la școală, la kineto și tot așa? A dispărut mirosul când bebele a fost obligat să se maturizeze, iar mama a fost luată de valul lucrurilor pe care copiii e nevoie să le facă, de la o vârstă încolo…
(...)
Citeşte mai mult pe florinabadea.ro
Susa foto: Pexels
