(Auto)Diversificarea vine la pachet cu destul de multe griji, cea mai frecventa fiind, fără doar și poate, aceea cu privire la atitudinea copilului vizavi de mâncare. Altfel spus, ii va plăcea copilului meu mancarea sau nu?
Sunt mama unui băiețel de 7 luni care mănâncă și trei mese pe zi. Nu știu dacă îi va plăcea și peste un an să mănânce la fel de mult, dar știu că startul în relația lui cu mâncarea a fost unul minunat.
► Citește și: Autodiversificare: cele mai bune alimente în formă de bastonașe sau degețele (Finger Food)
Ce am făcut eu în această direcție? Vă explic în rândurile de mai jos, cu precizarea că nu știu cum ar fi fost dacă nu aș fi făcut aceste lucruri. Altfel spus, poate micuțul meu ar fi avut în gene apetitul crescut pentru mâncare, iar eu nu ar fi trebuit să mă străduiesc deloc în acest sens.
Iată, totuși, ce (cred că) m-a ajutat:
1. M-am “pregătit” cu aproximativ o lună înainte. Am citit “Biblia” autodiversificării - “Diversificarea naturală, cel mai bine păstrat secret al părinților relaxați”, scrisă de Gill Rapley si Tracey Murket, de unde am înțeles trei chestiuni foarte importante:
a) bebelușii pot mânca singuri, dacă li se permite (și este bine să li se permită),
b) riscul de a se îneca nu este deloc mai mare dacă îi oferim bucăți (Finger food) în forma și dimensiunile potrivite, dimpotrivă. Citește și Se pot îneca mai ușor cu mâncare bebelușii autodiversificați, decat cei diversificați? Experții susțin contrariul
c) felul în care se raportează copilul la mâncare în primii ani are un impact extrem de puternic în relația lui cu alimentația, întreaga viață.
2. Am participat la un curs online despre diversificare și autodiversificare, pentru a lua asumat decizia asupra metodei alese, dar și la unul de prim-ajutor, pentru a fi mai sigură pe mine atunci când mă așez cu piciul la masă.
3. Am pus copilul lângă noi la masă începând cu luna a cincea din viață, deși mâncare nu i-am oferit mai devreme de 6 luni. Astfel, acum ori de câte ori ne așezăm la masă, trebuie să avem ceva pregătit și pentru el, pentrp că vrea și el să mănânce.
4. Îl alăptez de fiecare dată cu cel puțin 30 de minute înainte de a mânca solide, pentru a mă asigura că nu îi este prea foame când se așează la masă și nu există riscul de a se enerva.
5. I-am permis să se joace cu mancarea încă de la prima masă.
6. Mănânc și eu (și noi) odată cu el, de cele mai multe ori.
7. Când se oprește din mâncat nu insist nicio secundă să continue.
8. Nu “îl momesc” să se uite la TV în timp ce mănâncă, dimpotrivă - TV este închis.
► Citește și: Autodiversificarea: alimente pe care bebelușul le poate mânca singur, în funcţie de vârstă
Dacă mai aveți puțin până intrați în lumea celor ce mănâncă solide, vă doresc succes și puterea de a vă relaxa - Copiii nu mor de foame! Dacă simt nevoia să mănânce puțin, lăsați-i să o facă! Va veni și momentul lor! :)
► Citește și: Autodiversificarea: 30 de alimente pe care bebeluşul le poate consuma fără dinţişori