Atâtea discuții contradictorii am auzit despre cât de bine sau cât de rău este să dormi cu copilul, de când am născut și până acum, încât cred că nu mai e ceva să nu fi auzit pe tema asta. Dar, acum, după trei ani de zile, toate mi se par absolut inutile.
Sophie a dormit singură când era micuță. Adică de pe la o lună și ceva. Bineînțeles că mergeam la ea și de câte 4 ori pe noapte până să împlineacă un an. Ba chiar a avut o perioadă bună, de câteva luni de zile, în care nu adormea decât legănată în brațe. Apoi a avut o perioadă în care voia să mă vadă lângă pătuț. După asta etapa în care nu mai voia pe nimeni în cameră. Oricum a fost, m-am adaptat cerințelor ei, dar ca idee, pe timpul nopții tot singurică a dormit. Până pe la 3 ani. Exceptând, desigur, momentele cât a fost răcită sau bolnăvioară, momente în care nu mă dezlipeam de ea.
Teama de ”se învață așa”
Dacă în ceea ce privește ținutul în brațe nu am dat crezare nimănui când mi se spunea că ”se învață așa” și am ținut-o în brațe când și cât a vrut ea, în ceea ce privește somnul nu a fost la fel. Am avut o oarecare teamă (inoculată) că cu dormitul împreună chiar se va învăța așa la un moment dat.
Ca să fiu sinceră 100% teama cea mai mare nu era strict legată de faptul că se învață ea, ci de faptul că eu și soțul meu nu vom mai avea pentru noi doi nici măcar intimitatea dormitului împreună. Simțeam oricum că nu mai avem timp pentru noi și asta era cumva doza noastră de intimitate. Aveam eu impresia că trebuie măcar să dormim împreună, în caz contrar relația noastră riscă să se răcească. Dar, ca să merg până la capăt cu sinceritatea, o perioadă relația noastră chiar s-a răcit deși dormeam împreună.
Tocmai de-asta (sau și de asta), acum cred că asta nu este atât de important. Sunt lucruri mult mai importante într-o relație. Conectarea dintre noi sau lipsa ei nu a avut legătură cu dormitul împreună, ci cu cât de mult am reușit să ne înțelegem unul pe celălalt, să fim buni unul cu celălalt, să ne amintim ce ne-a adus de la început împreună și ce ne-a determinat să facem un copil împreună. Timpul pentru noi era cu adevărat important, însă timpul petrecut împreună, mai puțin cel dormit împreună.
În concluzie, teama legată de faptul că se învăța copilul așa era alimentată și de teama de a nu ne pierde noi doi intimitatea. Și, așa cum am spus deja, acum cred că nu dormitul împreună păstrează intimitatea unui cuplu. Contribuie, dar nu este esențial.
Somnul după 3 ani
După 3 ani, după ce ea a mai crescut și am mai crescut și noi, lucrurile s-au schimbat. Poate nu chiar radical, dar oricum destul de mult.
Ea a descoperit că e tare bine să doarmă cu mami (și cu tati, dar mai bună-i mami), să povestim înainte de somn, să ne ținem în brațe sau de mână.
(...)
Citește mai mult pe fricidemamici.ro!
