Părinții ar trebui să-și lase bebelușii să doarmă cât de mult au nevoie atunci când au febră. Și chiar dacă poate fi greu să nu verifici toată noaptea dacă febra puiului tău a scăzut, este mai important să-ți lași copilul să doarmă profund decât să-i monitorizezi non-stop temperatura. Atâta timp cât el nu prezintă simptome severe care să necesite o vizită la urgențe, nu este nevoie să-l trezești.
De ce este important somnul, atunci când copilul are febră?
În mod normal, febra este un simptom al unei boli și nu boala în sine. Febra ar putea semnala boli bacteriene și virale comune pentru bebeluși și copii mici, inclusiv gripa, răceala, infecții ale urechii, infecții ale tractului urinar și bronșiolita. Febra acționează ca un mecanism de apărare care vizează, gestionează și contracarează în mod activ o infecție.
Când copilul tău doarme, el primește un răspuns îmbunătățit la febră, ceea ce înseamnă că, deși temperatura crește, corpul lui luptă împotriva infecției.
Potrivit Hello Motherhood, atunci când un bebeluș are febră scăzută, este posibil să nu prezinte niciun simptom și poate adormi ușor. Dacă febra nu este severă, copilul nu va avea probleme cu somnul pentru câteva ore sau chiar pe tot parcursul nopții.
► Citește și: Cum tratăm febra la bebelușii de peste 6 luni
Ar trebui să trezești bebelușul, noaptea, când are febră?
Nu trezi bebelușul din somn, pentru a-i verifica temperatura, deoarece are nevoie de odihnă suficientă pentru a-și reveni după boală. Potrivit Medline Plus, atunci când pregătești bebelușul de culcare, scoate-i excesul de îmbrăcăminte. Menține o temperatură normală în camera unde doarme bebelușul.
Pentru a te asigura că micuțul tău se odihnește suficient, administrează-i medicamente pentru febră, chiar înainte de culcare.
► Citește și: Dr. Pediatru Mihai Craiu: Ce să NU facem în caz de gripă - Nu ne ducem la spital NICI în a 5a zi de febră
De asemenea, dacă respirația copilului este anormală sau neregulată, verifică-i imediat temperatura pentru a vedea dacă este nevoie să iei măsuri suplimentare sau să mergeți la urgențe.