Un studiu recent a scos la iveală diferenţele dintre interacţiunile verbale pe care fiecare dintre cei doi părinţi dintr-un cuplu le are cu bebeluşul.
Este absolut normal ca un bebeluş să audă mult mai des vocea mamei sale, atât în perioada intrauterină, cât şi după naştere, decât vocea tatălui său. Până la urmă, mama este cea care-l are pe bebe din burtica drept martor ascultător la toate interacţiunile sale zilnice, timp de nouă luni, oriunde s-ar duce; mama este cea care-şi ia concediu de creştere a copilului şi stă cu el acasă toată ziua (în majoritatea cazurilor), chiar şi numai câteva luni. Dar cercetătorii de la un spital de copii din SUA au scos la iveală faptul că tot mama este cea care se implica mult mai des în interacţiuni cu bebeluşul, chiar dacă ambii părinţi sunt de faţă.
Mamele răspund fetelor, taţii - băieţilor
La studiu au luat parte 33 de bebeluşi (toţi născuţi la termen) împreună cu părinţii lor. Cei mici au fost echipaţi cu un microfon pe care părinţii au fost rugaţi să-l deschidă numai atunci când amândoi se aflau acasă cu copilul. Înregistrările au fost făcute în trei serii: imediat după naşterea copilului, la câteva săptămâni şi la şapte luni după. Din cele trei mii de ore de înregistrări a reieşit o singură concluzie, şocantă: chiar şi cu ambii părinţi în preajmă, bebeluşul auzea de trei ori mai multe cuvinte din partea mamelor (răspuns în 88-94% din cazuri) decât a taţilor (răspuns în 27-33% din cazuri)! Poate (şi) din cauza acestui tip de comportament, bebeluşii (indiferent de sexul lor) au tendinţa de a reacţiona la vocea mamei (sau la vocile feminine) mai degrabă decât la cea a tatălui (sau cele masculine). Şi nu cred că e vorba de faptul că bărbaţii ar fi mai concişi în relatările lor, folosind de trei ori mai puţine cuvinte decât femeile, ci că, într-adevăr, nu interacţionează verbal cu copiii lor.
►Citește și Vorbește cu bebe, dar nu ca un bebe!
Cercetătoarea principală implicată în studiu, dr. Betty Vohr, spune că este posibil că mamele să folosească un ton mai cântat atunci când vorbesc bebeluşilor, faţă de taţi, care nu fac asta. În plus, ele însoţesc mai des interacţiunile verbale de contact vizual cu bebeluşul, încurajându-l, astfel, să răspundă vocii sale.
Un alt aspect, şi mai trist, este faptul că doar un sfert din verbalizările bebeluşilor au primit un răspuns din partea adulţilor! Adică părinţii ignoră chiar una dintre aptitudinile pe care îşi doresc că bebeluşul să le deprindă cât mai repede, şi anume folosirea limbajului.
Rata de răspuns a adulţilor a rezultat diferenţiată şi în funcţie de sexe: mamele de fete răspund mai des decât mamele de băieţi la sunetele făcute de bebeluşii lor, iar taţii de băieţi răspund mai des decât taţii de fete la verbalizările celor mici.
Discuţiile cu copiii – cea mai eficientă investiţie în inteligenţa lor
„Atunci când adulţii vorbesc copiilor mi se pare că se petrece cea mai eficientă investiţie, din punct de vedere al costurilor, pe care o familie o poate face pentru îmbunătăţirea limbajului acestora”, spune dr. Vohr, care este, de asemenea, profesor de pediatrie la Universitatea Brown. Acest studiu vine în completarea unei cercetări făcute în 1995 care a stabilit că numărul de cuvinte pe care un copil mic le aude este în strânsă legătură cu aptitudinea de a folosi limbajul mai târziu şi chiar cu performanţele sale şcolare. Acum 20 de ani s-a stabilit, de asemenea, că în familiile cu stare socială bună copiii auzeau cu 30 de milioane mai multe cuvinte până la vârsta de trei ani faţă de copiii din familiile sărace.
Prin urmare, ambii părinţi trebuie să contribuie la dezvoltarea limbajului bebeluşului, atât prin interacţiunea fiecăruia cu cel mic, cât şi prin conversaţiile care au loc între ei, de faţă cu bebeluşul, când acesta are ocazia să audă cuvinte pe care, poate, nu le-ar fi întâlnit altfel până la acea vârstă. Implicarea mai hotărâtă a tatălui în interacţiunea verbală cu copilul înseamnă un aport important adus la bogăţia de vocabular pe care acesta din urmă o va poseda mai târziu.
Sursa: time.com
