Aproape toate fetiţele au încă de mici găuri în urechi. Dacă nu le facem imediat după naştere, când vor creşte, după principiul ochii văd, inima cere, te vor ruga să le faci şi lor, să fie asemenea prietenelor de joacă.
Nu există o vârstă anume la care este bine să faci găuri în urechi. Cel puţin la noi în ţară, pentru că în Franţa este interzis până la un an de zile. Psihologii cred că este mai bine să faceţi găuri în urechi după ce încep să vorbească şi vă cer asta. Pe de altă parte însă, tot atunci este posibil să se sperie mai tare de procedură. Cu alte cuvinte, rămâne la alegerea personală.
Unde puteţi face găuri în urechi?
Nu este recomandat să o faceţi acasă, aveţi nevoie de instrumente sterile şi de câteva noţiuni de îngrijire, că mică rană să nu se infecteze. Puteţi apela la orice doctor pediatru sau medic de familie. Puteţi face chiar în maternitate, până să plecaţi cu micuţa acasă. Una din asistente va poate ajuta în acest sens. Sau puteţi apela la un magazin de bijuterii care are pistol special şi cercei medicinali sterili. Aceştia trebuie să stea în ureche până când rana se închide. Abia apoi puteţi pune cerceii pe care i-aţi cumpărat, preferabil de aur de 14k.
În general, procedura nu este foarte dureroasă. Din acest motiv nici nu se apelează la anestezie, pentru că aceasta este mai dureroasă decât găurirea urechilor în sine.
De ce anume trebuie să ţineţi cont când cumpăraţi cerceii
În primul rând contează materialul, să nu fie unul care produce infecţii. Din această cauză, se recomandă cerceii de aur. Trebuie să fiţi atenţi şi la greutate, să nu se deformeze cumva urechea. Şi la modul de închidere, să nu se deschidă uşor şi apoi să fie înghiţiţi de către cei mici. Trebuie să fiţi atenţi dacă nu îi înţeapă cumva la somn.
Ţineţi cont, atunci când faceţi găuri în urechi, şi de faptul că poate fi numai o toană de moment. Multe mămici au făcut găuri în urechi, a fost distractiv pentru o perioadă, apoi nu le-au mai acordat atenţie, nu au mai pus cerceluşi şi găurile s-au închis. După care, peste câţiva ani, au trecut iar prin această procedură.
Tu cum ai ales: cu cerceluşi sau fără?
Crăciunul prin ochii unei mame: eu sunt Moș Crăciun acum; eu sunt copilul care pune cadourile sub brad
În liniștea serii de Ajun, stau pe podea lângă bradul pe jumătate luminat. Mirosul de portocale și scorțișoară plutește în aer, amestecat cu cel al hârtiei de...
Guvernul Spaniei vrea să interzică sucurile în cantinele şcolare, în încercarea de a reduce obezitatea
În încercarea de a reduce obezitatea și de a promova un stil de viață mai sănătos, guvernul spaniol a anunţat o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea...
Anxietatea de performanță la copii: Cum o recunoști și cum o gestionezi înaintea unei serbări
Serbările școlare sunt momente pline de emoție pentru copii, dar și pentru părinți. Deși pentru unii copii aceste evenimente sunt prilejuri de bucurie, pentru alții...
Nu sunt de acord sa faci copilului gauri in urechi cand este mic.. In afara de faptul ca nu mi se pare estetic , cred ca il jeneaza cand doarme, exista riscul sa ii smulga din greseala, sa ii inghita si sa fie tras de ei de catre alti copii mici (la cresa, la locul de joaca etc). Inteleg de ce in Franta este interzis sa iti trimiti copilul la cresa/gradinita cu cercei in urechi.
Nu stiu de unde luati informatiile dar in Franta nu este interzis ci doar recomandat (e o mare diferenta) sa se faca gauri in urechi copiilor incepand de la o anumita varsta.