Sari la conținut

„Pe cine iubești mai mult?”- i-am pus și eu întrebarea asta tâmpită iar răspunsul ei m-a șocat

Ne jucam prin casă toți trei. De fapt, mami butona pe laptop după ceva, luase o pauză de noi, iar eu cu Soph eram întinși pe covorul din sufragerie și ne smotoceam. Concret eu o giugiuleam pe ea, iar ea se dădea prețioasă. O pupam, o mai gâdilam, o strângeam în brațe și ea se împotrivea. Teoretic, se împotrivea, dar, imediat ce-mi luam mâna de pe ea, începea ea să mă gâdile, ca să mă provoace.

Pe scurt ne iubeam. Așa cum faceți și voi acasă, în momentele alea de relaxare, lipsite de griji și concentrate doar pe ACUM. Și, uitându-mă, eu așa la mami, cum nu ne băga în seamă, m-am gândit să-i fac puțin în ciudă. Doar noi ne distram pe covor, iar mami se dădea ocupată.

Convins că, în momentul ăla, fiică-mea este 100% conectată cu mine, i-am pus cea mai tâmpită întrebare pe care puteam să i-o adresez. O urăsc, de altfel, nu suport când o aud, dar, atunci, mi s-a părut amuzat să i-o adresez, convins că îi voi face în ciudă maică-sii.

►Citeşte şi Ne lăudăm că suntem părinți responsabili, dar noi habar n-avem să-i creștem!

„Sophia, tu pe cine iubești mai mult?”. Iar răspunsul ei nu a întârziat să apară, într-un stil pe care doar un copil inocent și iubitor știe să-l rostească.

M-a luat de gât, m-a pupat și mi-a spus sec: „Pe mami!”.

Era clar că Sophia înțelesese imediat că vreau să o tachinez pe maică-sa și mi-a dat exact replica opusă celei pe care o așteptam. Ca să o protejeze pe mami. Ce intuiție a avut copilul ăsta în doar câteva secunde!

Am continuat jocul și m-am dat supărat.

(…)

Citeşte mai mult taticool.eu

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!