Era tinerică tare. Nu cred că avea mai mult de 20-25 de ani. O mamă cochetă, finuță, era o apariție în parcul dintre blocuri. Părul lung, negru, lăsat pe spate. O fustă cloș, beige, cămașă neagră, niște briz brizuri la gât și pantofi cu toc. Din lac.
Băiatul, o frumusețe. Copil de reclamă, nu alta. Creț, brunet, un ten alb ca spuma laptelui și niște ochi ca măslinele. Și el, cochet. I-am privit, i-am admirat.
Mămica pe care o admiram stătea pe o bancă, în timp ce fiul ei fugea spre poartă. Se ridică și pleacă spre el. Cu telefonul la ureche. Readuce copilul la locul de joacă. El, ușor iritat. O scenă obișnuită, zic.
Apoi, m-am întors cu spatele, căutându-mi copila din priviri. Un țipăt de copil sparge zumzetul parcului. Din reflex, întorc privirea. Băiatul de reclame s-a trântit pe dalele din parc și a început să urle la mama lui. Mama, cu telefonul la ureche. Copilul urlă, plânge, aruncă jucăriile. Ea închide telefonul și îi acordă toată atenția copilului ei.
► Citeşte şi Despre mamele care le știu pe toate pe net
- Am vlut să melg să fac pipi și tu nu mă lași.
- Bine, hai să mergem la pipi.
- Acum nu mai vleau.
- Bine, cum zici tu.
Am crezut că totul s-a terminat aici. Revin la ale mele. Alexia era vânzătoarea, iar eu trebuia să cumpăr ce îmi vindea ea. Jocul ei preferat: de-a magazinul. Nu apuc să îi dau comanda, căci urletele crețului cu ochii ca măslinele acoperă tot zumzetul din parc. Apoi, o replică mă lovește:
”I-aș fi tras o mamă de bătaie lu’ copilu’ ăla! Mucosul nabii!”
(…)
Citeşte mai mult pe blogulmamei.ro
