O mămică din Australia este aspru criticată de internauți - și asta pentru că la ședința foto de un anișor a băiețelului ei a ales să îl costumeze în Zombie. Explicația mamei este, însă, destul de fondată: la naștere, micuțul a fost declarat decedat, după care a început să respire din nou.
Amy Louise a avut o sarcină toxică, suferind de hiperemezis gravidarium – boală prin care simptomele normale ale unei sarcini se resimt mult mai grav. Din acest motiv, femeia a trăit tot timpul cu senzația că va pierde copilul.
„Nici măcar nu am cuvinte să explic cum se simte, dar greața era atât de copleșitoare, încât nu mă puteam mișca, nici măcar nu puteai să-mi deschizi ochii. Să-mi ridic brațele a fost o luptă, mi-am simțit gâtul practic sfâșiat și gingiile mele erau extrem de slăbite”, a declarat ea.
La 36 de săptămâni, lui Amy i s-a rupt apa, fiind programată de urgență pentru operație de cezariană. După ce copilul a fost scos, proaspăta mamă i-a auzit pe medici spunând că celui mic nu îi bate inima.
„Tot ce am văzut a fost un picior minuscul violet, niciun țipăt, niciun plâns, niciun sunet.”, a povestit Amy.
„S-a apropiat medicul de mine și i-am spus: „S-a dus, nu-i așa? E mort?” Doctorul atunci mi-a strâns mâna. Mi-am dat seama că e un DA. „Nu am văzut în fața mea decât sicrie albe. Luni de boală, tortură și durere. Luni de depresie. Degeaba. Nouă luni de iad doar pentru a-mi îngropa fiul. Nu-mi venea să cred. Nici măcar nu m-am simțit tristă. M-am simțit furioasă.”, a povestit cu durere mama.
Imediat, lui Amy i s-a făcut rău, având nevoie să i se facă transfuzie de sânge.
„Se întâmplau atât de multe, încât abia le-am auzit, dar de lângă fiul meu, o asistentă a strigat: „Mulțumesc! S-a întors! S-a întors’”, își amintește ea. "Tocmai am aflat că mi-am pierdut fiul, dar s-a întors? Micul meu soldat, după 13 minute fără bătăi ale inimii, era în viață. Micul meu copil se întorsese din morți de Halloween.", a continuat ea.
La 4 zile de la naștere, i s-a permis să și ia bebelușul în brațe, pe care l-a numit Phoenix.
„M-am îndrăgostit pe loc de micul meu Zombie – i-am spus așa și i-am și păstrat porecla.
Așa că nu este de mirare că, la prima lui aniversare, micul Pheonix a fost costumat în Zombie.
„Am vrut să facem ceva reprezentativ pentru prima lui aniversare și nu mi s-a părut nimic mai potrivit„, a declar mămica, așa că a optat doar pentru un machiaj înfricoșător și un tort în formă de creier sângeriu.
Așa cum era de așteptat, imaginile au devenit virale, însă internauții nu au reacționat deloc bine.
„Este absolut dezgustător să-ți pui copilul într-o astfel de temă”, „Ce fel de mamă își îmbracă fiul ca pe un copil mort” și „Este atât de jignitor pentru toate femeile care și-au pierdut copiii”. – a fost părerea majorității.
După ce a distribuit fotografiile, Louise spune că a fost eliminată din grupurile de mame de pe Facebook din cauza pozelor ei „obscene și jignitoare”. „Am fost, sincer, măcelărită de aceste mame”, spune ea.