Adda sau Ada Alexandra Moldovan, pe numele ei real, a împlinit 6 ani de căsnicie alături de soțul ei, Cătălin Rizea, alături de care are un băiețel, Alexandru.
Artista în vârstă de 30 de ani a marcat momentul împlinirii a 6 ani de căsătorie printr-o postare făcută pe contul ei de Facebook, alături de câteva fotografii din ziua în care a spus „DA”:
“Well, am mai zis “ca la noi, la nimeni” de atâtea ori. Am decis în 2016 să facem cununia civila în Târgu Mureș. Am căutat o locație care ne-a plăcut dar era în afara orașului. Ca să ne putem căsători civil acolo, a trebuit să-mi fac flotant. Cununia cu toată familia era programată pe 28 Mai, însă noi a trebuit să ne căsătorim mai devreme pentru că nu ne lăsau să scoatem actele oficiale din primărie. Pe 28 urma doar să fake-uim. Așa că, ne-au chemat pe 26. În drum spre primărie a plouat cu gheață. Eram în mașină: eu, Cătă și mama în spate care zicea întruna “vaaai! Dacă ploua poimâine?!”. Ne așteptau acolo 3 prieteni. Tata se învoise de la muncă și era pe drum. Am ajuns, am fugit din parcare spre clădire și când am intrat eram toți fleașcă. Nici nu ne dădeam seama ce se întâmplă. În pantaloni de trening, ciufuliți și uzi. Eu gravidă și cu toate stările posibile. Mi-a dat Alina, prietena mea, un buchet de flori. Arătam superb, ceva de vis. În scurt timp, s-a adunat toată gașca. Tata, în salopetă de la muncă, noi în trening, mama îmbrăcată frumos, la fel și prietenii noștri. Cu telefonul pe facetime, să vadă și mama lui Cătă. Doamna de la primărie, ofițerul de stare civilă, a băgat o casetă într-un casetofon și a început să se audă un bârâit puternic și piesa aferenta: TAAA TA TA TAAAA, TAAA TA TA TAAA. Râdeam că proștii toți. Zici că eram din bancurile cu Bulă. Am răspuns la întrebările întrebătoare în hohote de râs, apoi eu, în hohote de plâns. Nah, de la hormoni! așa că: La mulți ani, baby! 6 ani! Love u! Pozele sunt de la cununia oficială.”
Mulți ani fericiți în continuare, dragii noștri!