Sari la conținut

Adela Popescu, detalii despre cea de a doua naștere: Voiam să le spun să-mi facă cezariană, însă nu mai aveam glas

Adela Popescu a devenit mămică pentru a doua oară în urmă cu câteva zile și a revenit deja în platoul emisiunii pe care o moderează, „Vorbește lumea”, numai că de data aceasta în calitate de invitat. Artista a dezvăluit cum a decurs cea de-a doua naștere a sa, mărturisind, de asemenea, că ea și partenerul ei de viață s-au gândit deja și la numele pe care cel mic îl va purta.

„Intrasem un pic în panică, îmi doream să nasc natural şi uşor și nu voia. Când am împlinit fix 40 săptămâni, ca la debutul primei sarcini, am luat o pastilă şi nu m-au lăsat contracţiile. M-am dus la soţul meu şi i-am zis că este momentul.

S-a întâmplat la 4:30 dimineaţa. Radu s-a panicat, nu se aştepta să nasc la ora aia. Am plecat foarte repede, bucuroşi, deşi Radu se temea că o să fie trafic. Tot ce îţi post spune este că deşi a fost un travaliu mai scurt, 4-5 ore spre deosebire de Alexandru, 10 ore, a fost mult, mult mai dureros! La un moment dat voiam să le spun să-mi facă cezariană, însă nu mai aveam glas”, a mărturisit Adela Popescu.

Mai mult, Adela şi Radu au ales deja numele celui de-al doilea copil. Se pare că băieţelul lor va purta un prenume deosebit şi foarte rar întâlnit, însă nu au dorit să-l dezvăluie încă. „Să vă dau un mic indiciu despre numele pe care îl va purta copilul. Este un nume extrem de rar întâlnit, extrem de sofisticat şi nu vrem să-l spunem încă pentru că te pomeneşti că-l iau şi alţii!”, a mai spus Adela.

Aceasta a mai declarat că în prezent se simte bine, după ce a avut dureri mari înainte de naştere. „Fac foarte bine, să ştii că m-am gandit că nu există naştere fără dureri. Femeile sunt femei, ăsta este rostul nostru!”, a susținut vedeta.

Sursa foto

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!