Adela Popescu a scris pe blogul personal o postare simpatică despre sentimentele care îi încearcă pe părinți, în zilele obositoare în care simt că parentingul nu este pentru ei.
Actrița a povestit cum la, finalul unei zile extrem de grele, Radu, soțul ei, s-a hotărât să angajeze bonă:
-Nu, nu, nu, gata, nu vreau să fim părinți eroi!
Spuse Radu la finalul unei zile în care Alexandru făcuse ca toate visele- bolnăvior și trezit cu fața la cearceaf, iar eu cu un bebeluș în brațe, fără posibilitatea de a-l ajuta le deplin, așa cum o făceam până atunci.
-Gata, ne luăm bonă internă, plus bunicile de care vreau să profităm la maximum. Mai mult decât până acum. Zise el.
-Și o să facem așa:
•La vară îl trimitem pe Alexandru la Susani să stea o lună. Da, da, o lună!
E important să petreacă timp cu bunicii, plus că o să fie fascinat de capre, oi, rațe, pui și purcei. De struguri, prune, roșii. De mâncarea cu gust divin, de mirosurile îmbietoare, de lentoarea ce te determină să fii creativ, de lipsa desenelor animate și de prezența albinelor, porumbeilor și strugurilor zemoși. De dealuri și de văi, de doruri și povești. Ce să mai, la vară Alexandru va sta la Susani o luna!
•Andrei va fi preluat de buni cu tot ce necesită ajutorul în privința îngrijirii și creșterii lui.
Ne încurcă puțin alăptarea, așa că cel mai bine ar fi să introducem câteva mese de lapte praf, astfel încât să avem mai multă libertate. Să putem merge și noi la un film și apoi să rămânem la un cartof prăjit în oraș. Să vedem un spectacol de teatru iar la final să o luăm pe jos pe Calea Victoriei spre casă. De exemplu.
Și lista cu îndatoririle bonei și ale bunicilor a continuat rânduri bune…
Toate astea până se vor face mari.
Iar când vor fi mari și vor fi plecat de lângă noi…vom plânge după toate îmbrățișările neoferite, după toate lacrimile neșterse pe tricoul nostru, după piciorușele prea cuminți și la locul lor, după mirosul dulce al cefei, după sentimentul teribil de inutilitate, după goliciunea și amărăciunea senzației de a nu mai fi indispensabil…
Ne vor rămâne în schimb nopți lungi de tăcere, cărțile cu Moș Crăciun, câteva tricouri cu Spider Men, camerele lor goale și telefoanele noastre pline cu filmulețe la care ne vom uita și vom lăcrima din sufrageria noastră impecabila…
Ce i-a răspuns Adela?
Bărbate, lasă prostiile și hai la culcare! Să nu uităm chiloții de schimb dacă se scapă Alexandru pe el și fiola aia de ser fiziologic ca Andrei e cam înfundat. Te lauzi că vrei o lună fără el, dar nu ai fost de acord să îl lași în seara asta să doarmă la mamaie.
Iar pe ăsta mic, stai câte o oră să îl privești cum doarme și acum te dai grozav că vrei bonă internă să-i numere oile până adoarme.
Mă lași? Numai gura ce e de tine!
Acum, cel puțin. Mai vedem peste o vreme.
