Te invit să-mi dai 1 leu degeaba, cu bună știință! Mulțumesc, nu e pentru mine, dar ești drăguț(ă) dacă te-ai gândit la asta.
Sistemul public de sănătate este varză, din păcate. Și știm cu toții că ăsta e un eufemism. Toți cei implicați recunosc că suntem într-o Groapă a Marianelor, dar ridică neputincios din umeri și dau vina pe altcineva, întotdeauna pe altcineva, într-un cerc vicios infinit.
Și am impresia că mereu încercăm să reparăm câte ceva, să peticim pe ici, pe colo, astfel încât nu mai apucăm niciodată să și construim ceva.
Și în tot acest haos, sunt câțiva „nebuni” care încearcă să facă ceva. În ciuda a tot și toate, sunt unii care chiar cred că se poate și construi. Un astfel de exemplu este Asociația 1 Leu care și-a propus să construiască primul centru medical independent de oncologie și hematologie pediatrică din România.
Când ne-am apucat de acest proiect, anul trecut, am anunțat încă de la început că nu dorim niciun ajutor de la Statul Român, altul decât cel necesar în momentul solicitării de autorizații, avize etc. La vremea respectivă multă lume ne-a întrebat De ce?. În ultima vreme, cred că această întrebare ar apărea doar dacă am spune că vrem să implicăm și Statul în demersul nostru.
Spuneam atunci că Statul are și așa destule probleme, nu vrem să-l mai încărcăm și noi cu încă una. Habar n-aveam la vremea respectivă cât adevăr se ascunde în vorbele noastre.
Partea și mai frumoasă a acestui proiect este că nu avem nevoie decât de 1 leu. Atât. De la tine, de la el, de la ea. Și tot așa. Avem nevoie de foarte, foarte puțin de la foarte, foarte mulți.
De aceea te invit și pe tine să „pierzi” 1 leu în acest proiect. Adică să donezi acest leu sau mai mulți (sau, la fel de folositoare sunt și câteva monede de-ale tale) și să nu ai vreodată nevoie de acest spital. Pentru copilul tău sau al vreunui cunoscut de-al tău.
Dar să știi, undeva într-un colț al minții, că el există și datorită ție și acest lucru să-ți aducă o oarecare liniște, știind că a fost ridicată această „plasă de siguranță”. Și, în același timp, să te poți mândri că tu, alături de mulți, foarte mulți alți oameni pe care nu-i cunoști, ai ajutat niște copii să ajungă oameni mari.
Dăm atât de mulți bani pe atât de multe prostii, încât cred că ne putem permite cu toții să „risipim” 1 leu și pe o „nebunie”. Căci asta am visat câțiva dintre noi, acum mai bine de un an: o nebunie.
Ce nu ne-am dat seama, însă, este cât de molipsitor poate fi acest vis. Cât de mulți nebuni vor începe să viseze alături de noi.
Atunci când dai peste un obstacol care la început pare imposibil de trecut, ai două variante: să te dai bătut, să te întinzi pe jos și „să mori”, sau să te iei la trântă cu obstacolul.
Pentru un copil, oricare copil, cancerul este un obstacol prea greu de trecut de unul singur. De prea multe ori, e greu de trecut și când îi are alături pe părinți, pe bunici, pe vecini și pe toți cunoscuții.
Și acolo trebuie să intervenim noi. Acolo trebuie să lăsăm deoparte orice rivalități politice, comerciale, sportive, religioase sau mai știu eu de care și să ne unim într-un zid de netrecut. Căci o fi cancerul ăsta puternic, dar nu e mai puternic decât noi toți. Nu e mai puternic decât leul nostru, oferit fără a dori nimic în schimb.
Deci, ce zici, ai 1 leu de irosit, sperând că nu vei avea niciodată nevoie de el? Dacă da, dă-ni-l nouă, căci sunt atât de mulți copiii care îl așteaptă azi pentru a se putea bucura de ziua de mâine.
Citește mai mult pe www.celmaibuntata.ro!
