Alexandra Nechita (Micuţa Picasso – o ştiţi bine, e celebra în toată lumea pentru operele de artă pe care le creează) este, de un an, mama. Mama micuţei Tevva, care şi-a sărbătorit de curând prima zi de naştere. I-am scris în urmă cu ceva timp Alexandrei, care locuieşte în Los Angeles, şi am rugat-o să-mi povestească despre experienţa ei de #MamaInAltaTara. A ieşit o poveste emoţionantă despre cum e să vrei să fii, pentru copilul tău, cea mai bună mamă. Şi să fii.
Să aflu că sunt însărcinată a fost probabil una dintre cele mai copleşitoare bucurii din viaţa mea. Chiar dacă eu şi soţul meu, Dima, nu încercăm în acea perioadă să avem un copil, ştiam că experienţa unei sarcini şi, imediat după, a unui copil erau cu siguranţă în planurile noastre apropiate. Suntem împreună din 2005, ne-am căsătorit în ianuarie 2014 şi am aflat că o să avem un copil la final de august. Îmi amintesc atât de bine că prima zi am avut sentimentul că se întâmplă ceva. Am făcut un test de sarcină acasă, dar rezultatul a fost negativ. Am fost uşor dezamăgită, dar fericită că puteam să beau vin cu prietena mea, în vinerea următoare, plănuind o noapte între fete în curtea casei. Vineri a venit şi a trecut, iar ziua de sâmbătă a venit la pachet cu o mahmureală şi cu nişte sentimente ciudate, aşa că am făcut un test, din nou (chiar înainte de a pleacă la concertul lui Jay-z şi Beyonce), care a ieşit pozitiv. Am mai făcut încă 10 teste şi nu îmi venea să cred!
Să fiu însărcinată a fost o experienţă interesantă pentru mine. În ultimii ani, toţi cei din jurul meu au devenit părinţi, aşa că am auzit constant opinii şi răspunsuri diferite despre cum este cu adevărat să fii părinte, să fii mama. Cel mai bun sfat pe care l-am primit a fost să nu dau crezare la tot ceea ce am auzit şi să nu uit că fiecare corp este diferit. Sarcina mea a fost una uşoară, per total. A fost pentru prima oară când aş putea spune că mi-am descoperit (fără posibilitatea de a alege) şi mi-am acceptat (nu întotdeauna cu toată inima) corpul, în starea sa cea vulnerabilă de transformare. Schimbările prin care trece corpul tău sunt uimitoare. Desigur, fizic, este ca şi cum un extraterestru preia controlul, dar emoţional şi mental este cu totul altă fiară, pentru care nimeni, niciun curs, nicio mamă cu zece copii nu te poate pregăti vreodată. Nu poţi înţelege până când nu ţi se întâmplă ţie.
Primul trimestru a fost cel mai dificil pentru mine. Deşi nu am suferit sever de greţuri matinale, am avut o stare de somnolentă şi epuizare extremă. Sunt foarte puternică şi pot rezista la suprasolicitare şi lipsa de somn, dar atunci aproape că am fost lipită de canapea pentru mai bine de trei luni. După primul trimestru, am putut să fac şi mişcare. :) Exerciţiile de yoga sunt vitale pentru fiecare zi din viaţa mea. Desigur, medicul meu m-a sfătuit să întrerup antrenamentul pe toată durata sarcinii, astfel încât l-am înlocuit cu patru şedinţe de Pilates, începând cu al doilea trimestru. Cum corpul meu se schimba atât de dramatic, am simţit că acele şedinţe erau unul dintre puţinele lucruri care mă făceau să mă simt (şi să arăt) la fel ca înainte. Menţinerea unui regim fizic a fost crucial pentru mine. Am făcut şedinţe de pilates până în ultimele două săptămâni înainte să nasc.
Controalele regulate din timpul sarcinii au fost întotdeauna un motiv de bucurie. Dima şi mama mea m-au însoţit la fiecare control. Monitorizările cu ultrasunetele au fost partea mea preferată. Mi-a plăcut să arunc o privire la ceea ce se întâmplă în burtica mea. Am fost, de asemenea, dependenta de fiecare aplicaţie destinată sarcinii în toată această perioadă. Aş fi trimis mesaje săptămânale actualizate întregii familii cu privire la statutul şi dimensiunea sarcinii – începând de la o sămânţă de mac şi terminând la dimensiunea unui pepene. :)
Testările regulate din timpul sarcinii au fost întotdeauna un motiv de paranoia pentru mine. Analizele de sânge şi testele genetice, ultrasunetele şi măsurătorile fetale au fost toate părţi interesante ale procesului şi desigur semne încurajatoare că bebeluşul nostru este sănătos, dar cu toate acestea le-am simţit apăsătoare. Cred că a doua oară vă fi mai puţină anxietate de îndurat.
(…)
Citește mai mult pe oanabotezatu.ro!
