“N-am crezut că am să spun asta vreodată.
Dar mi-e dor să vă găsesc alergând pe holuri și apoi să vă cert.
Mi-e dor să vă am, pe rând, la mine în birou. Fie pentru vreo reușită extraordinară, fie pentru… știți voi ce.
E așa de trist să urc dimineața, pe scările din corpul A, fără să mă oprească niște perechi de mâini să mă îmbrățișeze. Asta după ce, în vreo 20 de minute, mi-am auzit numele strigat de vreo 55 de ori.
Mi-e dor de gălăgia de la masă.
Mi-e dor să-mi spuneți ideile voastre și mi-e dor să vă văd mâncând, în parc, în pauze.
(...)
Citește mai mult pe taticool.eu
Sursa foto taticool.eu
