Am scris zilele trecute articolul ăsta. Era despre amărâții de copii din fața cluburilor de fiță. Cerșeau lângă polițiști, fără ca cei din urmă să schițeze un gest. Era un articol plin de suferință și neputință. Un articol trist, care s-a viralizat repede.
Iar o cititoare mi-a scris mesajul de mai jos:
Bună, Dan! Am citit articolul tău „revoltat” și… am simțit să îți scriu… De când cu Alexandra, mă tot bate un gând în fața căruia mă simt, însă, prea mică! Mă bate gândul de a da statul român în judecată pentru daune morale. Pentru că mă traumatizează zilnic prin lipsa de interes și de acțiune, prin incompetența, corupția și tot ceea ce stă la baza tragediilor pe care le provoacă și de care, în mod inevitabil, aflăm cu toții și…ne traumatizează psihic (dacă suntem norocoși doar psihic).
Mă gândeam la Alexandra, al cărei caz nu l-am urmărit decât în mod fortuit… Nu am fost în stare să suport mai mult… Prima oară când mi-a ajuns la urechi ce s-a întâmplat, mi-a venit să vomit! La propriu…ca în filme! Întotdeauna mi s-a părut exagerată reacția asta din filme, dar iată, că exact asta am simțit – un rău fizic instant, în fața asocierii de cuvinte „fetiță tranșată”.
Apoi… când am stat și m-am gândit la Colectiv și tot ce s-a întâmplat din cauza infecțiilor din spitale, apoi la băiețelul ucis de câini în parcul Circului… când te gândești la copiii înecați prin haznale, la bebelușii arși în maternitatea Giulești, la Bogdan Gigină și câte alte asemenea nenorociri care se întâmplă în țara asta și care ne zdruncină psihicul… Mi se pare cumva firesc să îmi doresc să dau statul în judecată pentru răul zilnic pe care mi-l provoacă.
Și… sunt convinsă că nu simt numai eu asta!
(...)
Citește mai mult pe taticool.eu
