Sari la conținut

Anne Hathaway: ‘Nu există nicio ruşine în faptul că te îngraşi în timpul sarcinii’

Deși ne-am obișnuit ca vedetele de la Hollywood să arate ca niște manechine după naștere, iată că Anne Hathaway face o excepție. Actrița și-a câștigat simpatia mămicilor din lumea întreagă după o postare extrem de sinceră pe contul său de Instagram, despre greutatea după naștere.

Cred că nu există vreo femeie care, după naștere, să nu simtă vreo presiune în ce privește greutatea pe care o are. Care să nu-și dorească să revină cât mai repede la silueta dinainte de sarcină, mai ales că este înconjurată de imaginile din media cu modelele care se întorc pe catwalk după naştere.

►Citește și Etapele transformarii corpului după naștere

Însă Anne Hathaway a reușit să treacă peste “tiparul” de la Hollywood – unde mai toate actrițele par trase prin inel la nici o lună de la naștere – și și-a câștigat simpatia mămicilor din lumea întreagă printr-o postare pe Instagram. Protagonista din “Mizerabilii” , care a devenit mamă de băiat în luna aprilie a acestui an, a publicat o imagine cu nişte jeanşi tăiaţi pentru a fi transformaţi în pantaloni scurţi, iar această poză e insoțită de un mesaj emoţionant despre greutatea după naștere.

“Nu există nicio ruşine în faptul că te îngraşi în timpul sarcinii (sau cu alte ocazii)”, a scris ea. “Nu există nicio ruşine dacă durează mai mult decât credeai să scapi de acea greutate (asta în cazul în care vrei să scapi de extrakilograme)”.
Mai mult, actrița a continuat şi a vorbit deschis despre iubire de sine, făcând o glumă legată despre jeanşii ei de anul trecut, care acum sunt prea scurţi pentru coapsele ei din această vară.

“Este vorba de dragoste (nu lăsaţi pe nimeni să vă spună altceva)”, a scris ea la finalul postarii.

Anne Hathaway și soțul ei, actorul Adam Shulman, în vârstă de 34 de ani, au devenit părinți în luna aprilie a acestui an, când s-a născut fiul lor, Jonathan. Cei doi s-au căsătorit în 2012.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!