A trecut o secundă. Sau mai puțin. Așa de repede mi se pare că au trecut mai bine de 6 ani. Ca o clipire de pleoape. Asta gândesc acum, privind plin de melancolie niște fotografii superbe.
Pe atunci ne era greu, tare greu. Eram proaspeți părinți, eram stresați că nu știm să facem nimic. Iar în ziua botezului, chiar nimeni nu ne mai putea liniști.
Căci visam ca botezul Sophiei să fie unic, să fie nemaipomenit, iar toți invitații să fie foarte mulțumiți.
Sper că au fost. Eu știu sigur că, în acea zi, am fost cel mai stresat părinte din lume. Am organizat totul și m-am străduit enorm.
Acum nu mai contează. Au trecut șase ani și aproape nimeni nu mai ține minte. Chiar și noi am uitat multe. Multe. Inclusiv expresia aceea total nedumerită a fiică-mii încă nebotezate. Habar n-avea ce îi făceam, ce căuta ea acolo, de ce erau atât de mulți oameni în jurul ei.
(...)
Via taticool.eu
Foto: taticool.eu
