O zi aparent normală. Duminică. Ca de obicei, copiii s-au trezit cu noaptea-n cap și cel mic cu picioarele în gurile noastre. Banal.
Soarele strălucea, însă, minunat, deși afară era geruț.
M-a privit în ochi așa, ca din întâmplare, într-un mod foarte frumos. Galeș, drăgăstos, puțin complice. Și eu m-am uitat la fel, tot ca o întâmplare.
Apoi, am continuat clasic: ne-am făcut treburile pe care le facem duminica, noi, o familie tare fericită. Am mâncat, ne-am jucat, apoi am plecat la cumpărături.
Tot dintr-o întâmplare, în drumul spre supermarket, a mea s-a oprit puțin la magazinul ăla cu lenjerii interesante. Și-a cumpărat ceva și m-a privit din nou în stil complice. I-am aruncat aceeași privire.
(...)
Citește mai mult pe taticool.eu
