Sari la conținut

Bărbaţii sunt niște „porci”… unii

De mult… la începuturile acestui blog vorbeam despre tipuri de taţi, unii care se implică alţii care sunt din cateogoria „bărbaţii sunt nişte porci”. Nu mai reiau tipologiile. Acum mă interesează să vorbesc doar despre acei bărbaţi care ajung să devină taţi (e doar o titulatură) pentru că au făcut sex neprotejat şi nu le-a păsat de consecinţe.

O altă categorie despre care vreau să aduc vorba este aceea a celor care se implică prea mult sau mai multe decât este obișnuită lumea. Când zic lume mă refer la acele mame sau femei care cred că dețin adevărul suprem când vine vorba de creșterea și îngrijirea copilului. Sunt câteva subiecte despre care unui bărbat în societatea noastră îi este foarte greu să vorbească (pentru că este pus imediat la zid pentru opinia lui) …să aibă o părere, să dea/ofere un sfat. Copilul este și al ei și al lui, iar asta înseamnă că deciziile sunt și trebuie luate de comun acord. Cele mai aprige discuții pe acest blog au fost provocate de alăptare și părerile mele (ușor cam dure și abrupte în abordare) și de mersul la toaleta/vestiarul fetelor atunci când ai o fată.

În primul caz spun doar atât, nu vor fi cursuri pe pământ, articole sau emisiuni ca să lămurească o mamă despre TOT, apoi nimeni nu va fi considerat CEL MAI EXPERT în domeniu și mereu vor fi păreri secționate, diferite. Nu mai zic de diferența dintre sat și oraș! Cu toaleta/vestiarul situația e simplă …ai o fetiță care de pe la vârsta de 3 ani devine conștientă din ce în ce mai tare de corp și de sexul ei, deci tații/bărbații care se implică vor înțelege acest lucru și vor acționa în consecință.

Uite aşa un bărbat soon to become a daddy după vreo 8 luni descoperă brusc că vor fi nevoiţi să devină responsabili. Ei până în acel moment au tot crezut că femeia glumeşte şi că nu va ţine copilul şi că burta şi creşte şi creşte, dar că se poate opri oricând. Ups …femeia a născut şi el trebuie să fie acolo să facă lucruri şi când colo îşi pune palma în fund şi pleacă …la alta care nu este însărcinată, nu are corpul schimbat de sarcină şi este dispusă să facă sex. Poate sunt dur, dar nu am cum să fiu altcumva când văd asemenea exemple în jurul meu, când văd cum o femeie rămâne singură cu doi copii, total debusolată, iar ajutorul vine de la prietenele din parc.

NU ştiu dacă cei care rămîn, dar nu se implică deloc, adică rămân în vârful patului şi comandă sau se comportă ca şi cum nimic nu s-a schimbat, sunt mai buni …ştiu doar că oricare dintre aceşti bărbaţi sunt precum cireaşa de pe tort atunci cînd îşi cer dreptul de părinte sau vor să îl crească ei.
Am dat nenumărate ştiri în care la un anumit interval, bărbatul realizeză că el are posibilitatea materială mai bună ca a mamei şi brusc vrea să devină tată şi părinte responsabil.

Pe măsură ce scriu mă enervez şi îmi aduc aminte cît de urât ajungem să ne comportăm atunci cînd ajunge să ne fie frică sau lene sau nu avem chef sau …pur şi simplu ne gîndim că „are balta peşte”.

(...)

Citește mai mult pe www.tataincepator.ro!

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!