Cazul familiei Bodnariu, ai carei cinci copii au fost preluati de catre autoritatile norvegiene de protectie a copilului, a starnit multe comentarii in spatiul online, dar si manifestatii in strada. In ce priveste amploarea pe care cazul a luat-o pe Facebook, de exemplu, bloggerul-tatic Alex Zamfir are urmatoarea opinie…
Sunt total impotriva oricarei forme de violenta impotriva copiilor. Dar nu despre asta o sa povestesc in continuare. Ci despre impactul pe care cred ca il au articolele despre acest subiect publicate pe bloguri si/sau Facebook. Respectiv niciunul.
In primul rand, nimeni nu scrie articole (sau poate doar nu le citesc eu) cum ca ar fi bine sa bati dojenesti un copil. Nimeni n-o scrie, dar 63% dintre parintii romani o fac.
Tot ce sper eu este ca cei care scriu impotriva acestui gen de violenta au asteptarile corecte in ceea ce priveste articolele lor. Dupa mine, acestea ar fi:
1. Ca nimeni nu-si va schimba parerea vis-a-vis de acest subiect in urma vreunui articol citit. Pe bune, hai sa fim realisti: cati oameni credeti ca au citit ceva si au zis „Wow, cata dreptate are autorul asta. Si ce gresit am actionat eu pana acum. De azi inainte nu-mi voi mai bate copilul.” Exact, intre zero si niciunul.
2. Ca n-au mai fost jigniti de foarte multa vreme rau de tot si ca acest lucru urmeaza sa se intample in viitorul foarte apropiat.
De cand cu nebunia familiei Bodnariu din Norvegia (nici despre acest subiect nu voi vorbi deloc aici) am tot citit la diferiti oameni pe care ii apreciez articole in care condamna, pe buna dreptate zic eu, violenta impotriva copiilor. Articole bine argumentate, articole scrise cu mintea limpede si cu gandul si dorinta de a ajuta. Uneori, chiar cu speranta ca poate se va naste o dezbatere reala pe subiect.
Imediat dupa ce am citit fiecare articol, am trecut mai departe sa citesc si comentariile. agreeLoc in care zici ca si-au dat intalnirile galeriile lui Steaua si Dinamo: injuraturi ca la usa cortului, „tu esti prost – ba tu esti prost”, „esti un cretin/esti o vaca/n-ai copii, nu stii cum e” si tot asa. Si atentie! Acest gen de limbaj nu il folosesc doar cei care isi mai dojenesc copiii din cand in cand (asa se exprima ei) ci si cei care, culmea, propovaduiesc calmul, pacea si armonia in familie. Nimeni nu vrea cu adevarat o dezbatere reala (extrem de necesara, cred eu). De fapt, nimeni nu aude ce spune celalalt. Suntem atat de revoltati ca ar putea exista si o alta parere decat a noastra, incat ii tratam pe toti ceilalti cu dispret si ne asiguram ca le aratam dispretul nostru. Si e de ajuns ca cineva, oricine, sa aprinda scanteia, pentru ca iadul sa se dezlantuie.
Si adevarul ca nici n-ar putea fi altfel intr-o astfel de lume virtuala. Ganditi-va cat de adanc inradacinate sunt aceste crezuri (im ambele cazuri) referitoare la acest subiect. Cum ne-am putea inchipui ca cineva isi va schimba opinia pe baza unor cuvinte?
In primul rand fiecare citeste acele cuvinte prin sita mintii sale. Si oricate argumente rationale sau emoticoane am folosi noi, acel cineva va intelege exact ce vrea el/ea sa inteleaga, adica ce il lasa capul lui/ei. Apoi, daca acele cuvinte contravin valorilor sale, el/ea se va revolta. Va incepe sa fiarba si la un moment dat va lua foc. Si de aici pana la un incendiu nu e cale mai lunga de….2, maxim 3 comentarii.
Daca ar fi ca cineva sa isi schimbe astfel de valori, cred ca ar fi un proces, si nu o chestie punctuala. Nu te culci apasat de ceva ce ai citit si te trezesti convins de acel articol sa iti schimbi atitudinea. Pe bune, viata nu functioneaza asa! Sigur, vor fi multi care, citind despre acest subiect, ar putea zice: Nu, eu nu-l bat! Si nici sa nu faca asta pana la proxima ocazie cand il va ciufuli, dojeni sau cum altfel ii zic ei. Dar atat. Cred ca puterea de convingere in online a unor influentatori (referitor cel putin la acest subiect) se rezuma la o schimbare la nivel declarativ. Pentru o schimbare reala, e nevoie de mult mai mult.
E nevoie, asa cum ziceam mai sus, de o dezbatere reala in mediul fizic. Caci eu unul n-am vazut pana acum nicio dezbatere reala pe Facebook. Facebook-ul este locul unde putem spune ce si cui vrem, fara vreo reprercursiune reala asupra noastra. Orice vei scrie pe Facebook (sau pe blog) despre oricare subiect, oricat de corect, argumentat si non-violent, se va gasi cineva sa spuna ca esti un tampit.
Iata un exemplu propriu: articolul meu precedent este unul autoironic si simpatic, scris doar in ideea de a ma distra si nu jigneste pe absolut nimeni. Inainte sa ma apuc de scrierea acestui articol, am vazut urmatorul comentariu al unui barbat pe unul dintre share-urile la articolul meu: „Rezultat final, ADHD. Tipul ar trebui sa-si schimbe titlul blogului. Chiar daca acest blog este un pamflet.”
Mama! e singura reactie pe care pot sa o am.
(…)
Citeste mai mult pe www.celmaibuntata.ro!
