Ăsta mic şi pufos al meu e mare căţărător. De când a descoperit scaunul de bucătărie, nimic nu-i mai sta în cale. Îl trage pur şi simplu în dreptul locului unde visează să ajungă şi trece la treabă. Are mişcări rapide şi sigure. În două secunde e deja pe blat, lângă chiuvetă, şi da drumul la apă clocotită. Apoi înşfăcă furculiţe, cuţite, căni, pahare. Toate-s bune de joacă. Îmi stă inima în loc şi sar să îl i le iau din mânuţele mici şi încleştate. Îl readuc cu picioarele pe pământ şi atunci să vezi supărare: imediat se umple de lacrimi, se înroşeşte şi se zbate, de-ai zice că a păţit cine ştie ce.
Dacă nu-i lângă chiuvetă, e sigur căţărat la frigider. Deschide uşa şi admiră lucrurile numai bune de tras, gen ouă, sticle cu pastă de tomate, borcane cu muştar sau zacusca. Trece imediat la fapte. Ştie că nu-i timp de pierdut: dacă l-am descoperit, s-a terminat distracţia. La fel de amuzant este să deschidă cuptorul cu microunde şi pe cel electric sau să le butoneze până le dereglează de tot.
Scaunul îl ridică şi la corpurile de mobilă din living sau din birou. Cărţile, ramele cu poze, cele câteva obiecte de decor sunt toate îngrămădite pe rafturile de sus, tocmai în ideea că nu va ajunge la ele. Da de unde! Băiatul are scaun şi ştie să-l folosească, deci vezi tu să-l oprească vreun raft înalt. Sau vreo comodă pe care stau frumos aşezate boluri din sticlă. Se caţăra cu talent, pune mâna pe obiectele visate şi face cu ele tot ce-i permit secundele până să fie descoperit.
(...)
Citește mai mult pe www.ruxandraluca.ro!
