Să fii în Paradis e bine; e bine, dacă ai familia lângă tine. Dar dacă ești singur, nu chiar! Sau, cel puțin, asta ne transmite Cabral, în cea mai recentă postare de pe Facebook! Se pare că prezentatorul a rămas singur în Republica Dominicană, după ce familia lui s-a întors acasă.
“Mi-a plecat familia spre casă.
Și sunt singur aici și mi se pare că-mi strânge naibii ceva inima și stau ditamai animalul cu moacă de milog privind în gol.
Sunt singur cuc și am o sticlă întreagă de gin. Și trei sticle de tonic.
O să mă apuce jelania, probabil, de pe la al patrulea pahar.
Așa că dacă nu adorm repede... stați departe de pagina asta a mea, că se dă cu muci și vălelei.
Și dacă am greșeli în text... sunt deja la al doilea pahar, așa să știți voi.”, a scris Cabral, pe pagina de Facebook.
În urmă cu câteva zile, Cabral și familia lui au trecut printr-o sperietură imensă, după ce Uraganul Fiona a făcut prăpăd în zona în care se aflau și ei.
Articole relationate
Alternanța ovarelor: mit sau realitate? Cum te poate ajuta să înțelegi acest proces dacă încerci să concepi
Ciclul menstrual este unul dintre cele mai fascinante și complexe mecanisme ale corpului feminin. Una dintre întrebările care apare adesea este dacă ovarele...
Scrisori către Moș Crăciun: Cele mai ciudate (și adorabile) dorințe ale copiilor din acest an
Crăciunul este perioada magică în care copiii din întreaga lume scriu scrisori către Moș Crăciun, împărtășindu-și dorințele și visurile. Uneori, însă,...
Ești părinte de toddler? Iată 7 greșeli frecvente pe care le părinții la fac cu copiii de 2 Ani
La vârsta de 2 ani, copiii noștri trec printr-o etapă fascinantă, dar și provocatoare, de creștere și descoperire. Noi, părinții, dorim să le oferim ce este mai...
Comentarii facebook
Comentarii
Trimite un comentariu