Mă ia capul rău de tot când văd/aud ce fel de părinți suntem. Cu toții! Păi ce pretenții să avem noi de la copiii noștri când noi suntem în halul în care suntem. Nu exagerez deloc când zic „hal”. Stați să ascultați și să observați ce este în jurul vostru și apoi aștept să mă contraziceți.
Le iau pe rând și încep cu proaspeții părinți. În ultima vreme întâlnesc foarte puțini părinți echilibrați. Cei mai mulți sunt panicați și șocați și depresați și au tot felul de acțiuni de neînțeles. Unii înțeleg starea asta și încearcă să facă o schimbare, dar… Sunt acei părinți care sună pediatrul la fiecare plânset al copilului, acei părinți care iau temperatura foarte des, acei părinți care pun trei rânduri de haine pe copil la 20 de grade. Acei părinți care nu scot copilul din casă decât după 3 luni. Acei părinți care trezesc sau hrănesc copilul după ceas și îi țin non stop în brațe. Cealaltă extremă – nu facem vaccin, îi luăm peste tot de la o săptămână, îi lăsăm să plângă, îi îmbrăcăm subțire, îi lăsăm să doarmă cât de mult, nu îi luăm în brațe etc. Evident că mă opresc din exemple pentru că sunt enorm de multe.
Trecem la următoare categorie – deja părinți, undeva după 6 luni. Totul sau aproape totul în viața copilului este un mare NU. E un mare aoleu pentru orice, legat de orice. Acel NU începe din momentul în care copilul face primul pas singur – NU te grăbi ca să nu cazi! Maeștrii la NU sunt bunicii. Tot ei excelează și la îmbrăcat copilul. E ceva magic. Doamne ferește să le zici ceva de acest aspect că te-ai ars! De fapt, orice comportament diferit de al lor este condamnabil. Orice căzătură a bebelușului este imputată părintelui neatent și inconștient. Cam așa stă treaba.
Aici fac o mică pauză pentru a vă spune despre “M-am supărat pe tine” sau „Te las aici, eu plec”. Știți la ce mă refer! Îmi pare printre cele mai urâte lucruri pe care le poți spune unui copil. Am încercat să îi spun unei mame ce rau e să zică așa, dar a zis că sunt cu capul. Cele două sunt însoțite de țipete și comparații cu alți copii – nimic mai groaznic pentru cel mic.
Revin acum la părinții mai relaxați care încearcă să nu umble cu servețelul umed, să nu țipe aoleu cînd cel mic cade. Sunt rari aceștia și sunt cei care au citit lucruri legate de psihologia copilului și au și reținut. Că sunt destui care au citit și atât. Deci acești părinți sunt priviți cu suspiciune de restul și când văd că modul asta dă rezultate caută rapid să spună că e datorită condiției sociale, a faptului că tata a stat mereu acolo sau mama sau că au noroc de un copil cuminte. Norocul nu are nicio legătură.
Ziceam de părinții cu șervețelul în mână… tipul cloșcă. Frate… sunt mulți rău și sunt obositori pentru copil, nici numai zic de cei care privesc.
(...)
Citește mai mult pe www.tataincepator.ro!
