Am fost în Piață și voi mai merge. Merg acolo pentru că mi se pare că acest Guvern face un abuz. Nu discut fondul ordonanțelor, din ce am citit la oameni mai deștepți și mai informați ca mine, pe fond, unele lucruri chiar trebuie făcute. Mă deranjează forma actuală, dedicația evidentă. Dar nu cred că aș fi ieșit nici pentru acestea și voi explica imediat de ce.
Dar mă îngrijorează de-adevăratelea felul în care au făcut-o: în miez de noapte, cu publicare imediată în Monitor. Asta în condițiile le-ar fi fost foarte ușor s-o treacă prin Parlament. Sigur, ar fi durat mai mult, dar Parlamentul, la ora actuală, vrem, nu vrem, reprezintă voința oamenilor. Atâția câți am considerat important să mergem la vot, dar asta înseamnă, din punctul meu de vedere, jocul democrației. Deci dacă ei ar fi trecut legile prin Parlament, îmi plăcea, nu-mi plăcea, nu știu dacă aș fi ieșit în stradă. E dreptul lor, și l-au câștigat cinstit pe 11 decembrie. (ba, dacă mă întrebați pe mine, am “scăpat” ieftin că dacă erau alegerile în această primăvară, riscam să ia și mai multe voturi).
Bun, înapoi la demonstrații. Încerc, pe cât posibil, să nu discut cu Iulia despre ele când e Mark de față. M-a întrebat unde merg când am ieșit din casă, i-am spus că la o demonstrație, n-a vrut să știe mai mult și am lăsat-o așa. Demonstrațiile nu sunt treaba lui, din nou, din punctul meu de vedere, sau al oricărui alt copil până pe la 10 ani. Nu l-aș duce niciodată la o manifestație unde să existe riscul să vadă și să audă lucruri foarte vulgare sau, Doamne ferește, violențe.
De ce să-i fac una ca asta? Pentru a-l învăța ce înseamnă democrația, ați putea spune unii dintre voi. Iar eu v-aș răspunde că eu nu văd lucrurile așa. Da, mi se pare important și minunat că putem manifesta ori de câte ori ne nemulțumește ceva. Dar adevărata forță (și cea mai eficientă, zic eu) democratică pe care o avem cu toții este votul.
Votul pe care alegem să-l dăm cuiva, sau să nu-l dăm deloc. E dreptul unora să nu meargă la vot, pentru că li s-a făcut lehamite. Dar abia acum mie mi se pare o mare ipocrizie să ieși în stradă și să-ți strigi nemulțumirea. Adică, dacă tot afirmi, prin “nevotul” tău, că nu-ți pasă, nu ar trebui să nu-ți pese până la capăt? Cum e mai bine să demonstrezi în frig cu orele sau zilele, fără să ai certitudinea vreunui rezultat, în comparație cu a-ți pierde 3 minute la vot, știind că votezi ceva în care crezi sau, poate, împotriva unui rău mai mare. Ce te așteptai să facă PSD-ul, tu, cel care n-ai votat? Cum e ceea ce fac acum, ceva întâmplător? Asta fac din ’90 încoace. Nu era mai simplu să votezi anul trecut?
Îi înțeleg chiar și pe votanții PSD care au ieșit în stradă, ba ei cred că sunt primii care ar trebui să amendeze acest comportament. Dar să țipi că se face o nedreptate, după ce pe 11 te-a durut la bască, nu mi se mai pare ok. Că, printre altele, durerea ta la bască ne-a adus aici.
Așa că, nu, eu nu cred că-mi voi duce copilul la manifestația asta sau alta din anii viitori. Când va vrea, va cere el sau se va duce singur, când va fi adolescent.
În schimb, îl iau cu mine de câte ori are chef (ba de vreo două ori l-am luat cu forța) atunci când merg la vot. Eu votez din ’96, când am votat cu toată inima și am simțit că votul meu înseamnă ceva. De atunci, votez de fiecare dată, fie că am cu cine sau nu și iată, de 20 de ani, mi s-a și tăbăcit pielea de la atâtea dezamăgiri. Dar votez! (cred că am lipsit de vreo două ori la europarlamentare).
(…)
Citește mai mult pe www.celmaibuntata.ro!
Foto: Facebook
