Puiul meu mare are zece ani și e tot mai zgârcit cu pupicii și îmbrățișările. Nu-i place să le ofere, nu vrea să le primească. Îmi răspune la „te iubesc” cu „bine” și mă roagă să ma abțin de la "tandrețuri", cum le numește el, mai ales când suntem în public. Dar să vedeți, atunci când mă aștept mai puțin, trăiesc momente care îmi confirmă că Albert este și va rămâne mereu puiul meu, iar ele mă liniștesc, mă încălzesc și mă fac să trec mai ușor peste fiecare „mamă, te rog, încetează, sunt băiat mare!”
► Citeşte şi: Poate că băiatul meu...
Într-o seară, a văzut că mă simt rău și m-a întrebat ce am.
-Nimic, sunt bine, i-am răspuns din instinct.
Mi-a pus imediat mâna pe frunte, apoi mi-a zis calm:
-Ai febră. Avem două optiuni: aduc termometrul sau băgăm împachetări direct. Ce alegi? Că așa nu poți sta.
Am ales să-l îmbrățișez și să...
(...)
Citește mai mult pe ruxandraluca.ro
► Citeşte şi: Ești mămică de băiat? Iată câteva lucruri pentru care trebuie să fii pregătită
