Sari la conținut

Copiii Angelinei Jolie nu vor să calce pe urmele părinților

Așchia nu sare departe de trunchi, însă în cazul copiilor celui mai mediatizat cuplu de la Hollywood lucurile nu stau chiar așa. Angelina Jolie a făcut, de curând, dezvăluiri surprinzătoare despre viața juniorilor săi.

Ne-am fi așteptat ca cei șase copii ai cuplului Jolie-Pitt să calce pe urmele părinților lor, chiar dacă trei dintre ei sunt adoptați.  Într-un interviu pe care Angelina Jolie l-a acordat, vineri, în emisiunea ”Women's Hour” a postului BBC Radio 4, actriţa a făcut următoarea dezvăluire: niciunul dintre copiii săi nu-și dorește o carieră la Hollywood.

”I-am întrebat ce limbi străine vor să înveţe. Shiloh învaţă khmer, care este limba din Cambodgia, Pax se concentrează pe vietnameză, Mad a început să înveţe germană şi rusă, Zahara vorbeşte deja franceză, Vivienne vrea să înveţe arabă, iar Knox învaţă limbajul semnelor”, a povestit actrița.

„Presupun că nu-ţi cunoşti cu adevărat copiii până nu îţi arată chiar ei cine sunt şi devin ceea ce îşi doresc“, a mai declarat Jolie, citată de „Vanity Fair“.

Totodată, artista a dezvăluit că niciunul nu-şi doreşte să devină actor şi, chiar dacă au vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, deja au în vedere câteva opţiuni în ceea ce priveşte carierele lor.

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!