-10334-b.jpg)
Da, e frumos să fii însărcinată, e o bucurie să ai un copil, mi se întâmplă acum a doua oară și știu ce zic. (Nu luați asta ca un adevăr general valabil, sunt dintre cele care respectă femeile care nu își doresc copii și care nu i-ar impune niciodată uneia să creadă că, dacă nu a făcut un copil, nu are niciun rost pe lume).
Dar există și varianta în care, mai ales în primele luni, sarcina poate fi un coșmar. Bine, există chiar și cazuri în care sarcina este problematică de la început până la sfârșit, dacă vorbim de sarcini care necesită tratament zilnic, monitorizare îndeaproape, spitalizare cu săptămânile sau repaus total timp de aproape nouă luni. Nu vorbesc însă de aceste cazuri, ci de sarcina normală, care, în primul trimestru, te poate da total peste cap.
Scriu acest articol pentru cele cărora, ca și mine, nu li s-a spus niciodată că primele luni de gravidie pot fi cumplit de grele. Pentru cele care nu au încă un copil și, pe lângă toate aspectele pozitive despre care, poate, le povestesc prietenele, ar fi bine să le știe și pe cele mai puțin roz. Pentru cele care au trecut de prima sarcină (mai) ușor și cred că, obligatoriu, la fel va fi și a doua oară. Și îl scriu, nu în ultimul rând, pentru mine, ca să nu uit.
Am aflat foarte devreme că voi avea un al doilea copil, aveam cinci săptămâni și trei zile de sarcină, era în luna ianuarie 2017. Două, trei zile a durat bucuria veștii, căci apoi a început coșmarul. Știu că sunt lucruri mult mai grave și mai greu de dus pe lumea asta, asta dacă vi se pare prea puternic acest cuvânt – coșmar.
► Citeşte şi Am alăptat copilul altei mame
Știam ce sunt alea grețuri de sarcină, dar nu știam cum e să vomiți de 25 de ori pe zi, în fiecare zi și, de multe ori, pe timpul nopții. Știam că mirosurile (puternice) îți pot face rău, mai trecusem prin asta, dar nu m-am gândit că din cauza lor nu voi putea nici să îi fac baie copilului (căci mai am unul, de doi ani), nici să îi gătesc măcar un orez cu lapte. Știam că la prima sarcină nu prea am gătit în casă, dar nu mi-am imaginat că va fi nevoie să nu intru în bucătărie trei luni și că soțul meu va trebui să mănânce doar mâncare rece, pe care să nu o simt în nări și nici să nu o văd. Știam că tolerez greu lichidele în primele luni de gravidie, așa mi s-a întâmplat și prima dată, dar nu mă așteptam să nu pot bea, de data asta, nici măcar o gură de apă. O gură de apă?! Cu două, trei excepții, nu am putut bea apă de la sfârșitul lui ianuarie până în aprilie. Nici acum, în mai, nu mă împac bine cu gândul. Iar dacă beau, e obligatoriu să fie apă minerală, cu lămâie sau fructe infuzate, să nu aibă gust de apă, practic. Știam că voi fi slăbită, dar nu mă așteptam să stau cu zilele leșinată în pat, nici să merg atât de des la spital.
După primele două săptămâni, mi-am dat seama că sarcina aceasta, a doua, e altfel decât prima. Și la prima mi-a fost greu în primul trimestru, aveam grețuri și nu toleram mirosurile puternice sau parfumurile de orice fel, dar măcar eram “funcțională”. Acum am fost total doborâtă și am zăcut, efectiv, săptămâni în șir. După primele două săptămâni, timp în care nu am mâncat aproape nimic (doar avocado de câteva ori și niște grisine sărate) și nu am băut apă deloc, am ajuns prima oară la spital, pentru perfuzii de hidratare. Prima spitalizare a durat trei zile și m-a pus pe picioare cât a durat internarea plus o zi după ce am ajuns acasă. Cât am stat la perfuzii, am putut să și mănânc: în trei zile, un ou, cinci covrigei sărați și două felii de pâine. În rest, am mâncat pungi de glucoză, direct în venă.
În primele trei luni, am ajuns la spital de câteva ori, de fiecare dată cu același diagnostic pe fișă: disgravidie. Am amânat cât de mult am putut fiecare internare, dar tot a trebuit să merg. Nu puteam sta în picioare, amețeam și aveam migrene îngrozitoare.
(…)
Citeşte mai mult pe oanabotezatu.ro
