Aşa cum am promis, revin cu partea a doua a discuţiei mele cu Cristina Bălan. Despre familie, despre oameni, preconcepţii, despre Sindromul Down. Un dialog sincer, deschis, despre viaţa Cristinei şi a lui Gabi, părinţi a doi băieţi superbi, iubitori, sinceri. Poate cei mai sinceri!
Prima parte a interviului o găsiţi aici. Iar pe ultima o voi publica mâine.
- Care a fost primul vostru gând atunci când aţi aflat de această suspiciune de SD?
“Iubirea nu numără cromozomi.”
- Care au fost şi cum aţi depăşit momentele de cumpănă?
Au fost multe momente în care ne-am simţit copleşiţi, asta datorându-se, în mare măsură, presiunii sociale. De câte ori am avut contact cu cadre medicale sau cu reprezentanţi ai statului, cădeam în depresie. Acelea sunt singurele momente în care trăim sub steagul SD. În rest, uităm de sindrom. Nu este decât un aspect şi în niciun caz cel mai important.
Ne concentram pe sănătate şi pe starea de bine, emoţional şi psihic. Depăşim momentele de cumpănă de dragul picilor. Ei sunt cei care ne furnizează combustibilul necesar. Dozele de încredere şi de speranţă care ne ridică şi ne repun pe șine.
(...)
Citește mai mult pe blogulmamei.ro!
