Rita, fetița cea mare a Laurei Cosoi și a lui Cosmin Curticăpean, se află în tabăra la mare, la numai 5 anișori.
Fiind departe de casă și de familie, Rita se pare că se descurcă foarte bine în tabără. Așa cum a spus Laura Cosoi, cea care a fost nepregătită pentru această tabără la mare a fost chiar mămica.
► Citește și: 9 lucruri pe care trebuie să le facă părinții când își trimit copiii pentru prima dată tabără
Laura a povestit pe scurt, pe contul ei de Instagram, cum se descurcă micuța Rita departe de casă.
Ea a scris: “Rita este foarte bine în tabără. Se pare că gestionează perfect dorul și distanța. Nu aș putea spune același lucru despre mine. Parcă mai tot timpul lipsește ceva și mă gândesc la ea foarte des. Concluzia după această săptămână este că nu mi se pare mai ușor cu doi copii, ba dimpotrivă… Verei îi lipsește surioara și ne mai întreabă din când în când dacă am pierdut-o pe Rita. În două zile are lor reîntâlnirea și de-abia aștept. Dintre toți, mi se pare că eu am fost cea mai nepregătită pentru tabăra asta la mare.”
► Citește și: Plănuiești să-ți duci copilul în tabără, la vară? Iată 3 beneficii ale taberelor de vară, pe termen lung
În afară de Rita, Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean mai au împreună 2 fetițe, Vera (3 ani) și Lara (1 an).