Știu, e un subiect care mă îngrozește și pe mine. Nu, mă scârbește de-a dreptul, căci probabil nu e crimă care să mi se pară mai groaznică și mai condamnabilă în același timp. Și eu, ca mulți dintre voi, mă gândesc că dacă nu mă gândesc la asta nu are cum să mi se întâmple mie. Sau, de fapt, copilului meu. Știu că nu e un subiect drăguț pentru o zi de luni atât de plăcută. Adevărul este că nu e un subiect drăguț în nicio zi, de luni, de primăvară sau de aiurea.
Știu toate acestea și de sâmbătă mai știu încă ceva: că în 90% din cazurile de pedofilie (statistica este valabilă pentru America de Nord), victimele îl cunoșteau dinainte pe agresor. Fie că e cineva de familie, vreun vecin sau vreun cunoscut de la locul de joacă, 9 din 10 victime copii!! îl cunosc pe agresor. Am aflat asta de la Meg Hickling* care a fost prezentă la Conferința Națională de Educație Sexuală „Ce le povestim copiilor și adolescenților despre sex”, organizată de Parentime.
M-a îngrozit această cifră, așa că am început să caut și altele. Și m-am îngrozit și mai tare: 134 de fete din 1,000 din Uniunea Europeană sunt abuzate sexual. Și asta încă nu e vestea cea mai rea!! Căci în Statele Unite, 1 din 5 fete și 1 din 20 de băieți sunt supuși unui abuz sexual. Și tot acolo, peste Ocean, un profesor a stabilit că între 1 și 5% din populația țării abuzează un copil. Vă dați seama ce înseamnă asta? Vă spun eu, dacă tot vorbim despre și în termeni duri: dacă am fi în SUA iar voi ați citi acest articol și ați vedea că el ar fi fost citit de, să spunem, 300 de persoane, asta ar însemna că el a fost citit și de undeva între 3 și 15 pedofili. Atât de rău și de răspândit este acest fenomen! Și nici măcar nu vreau să încep să mă gândesc sau să caut prea multe despre pedofilia online!
Și partea cea mai rea, recunoscută de toți specialiștii, este că o mare parte dintre aceste abuzuri nu sunt niciodată raportate. Asta povestea și Meg, ca fiind una dintre tacticile folosite de pedofili: se împrietenesc cu un copil și apoi, după ce îl abuzează folosesc amenințările – Dacă mă spui, îți fac ție sau altcuiva ceva și mai rău!, șantajul – Dacă mă spui, o să mă trimită la închisoare! și alte forme de manipulare pentru a-și convinge victimele să nu spună ce li s-a întâmplat. Așa se ajunge ca în România, anul, doar în jur de 700 de dosare penale privind infracțiuni contra libertății și integrității sexuale (din care majoritatea sunt cazuri de abuzuri împotriva minorilor) ajung în instanță. Vi se pare o cifră reală? Mie, nici pe departe. Mai ales că tot americanii spun că în jur de 20% de femei adulte și între 5-10% dintre bărbații adulți spun că își reamintesc de un episod în care au fost victimele unui abuz sexual. Cât de diferită ar putea fi cifra în România? Și nici nu contează, oricât de mic ar fi procentajul (deși nu cred că e), tot ar fi prea mare.
Bun, așa stau lucrurile. Ce-i de făcut? O citez din nou pe Meg: spunea că la un moment a intrat într-un program în care a trebuit să meargă în închisori ca să stea de vorbă cu pedofilii condamnați. Și că oricât de tare i-a displăcut asta, a făcut-o în încercarea de a-i înțelege și a putea trage niște concluzii pe care să le împartă și cu alții, părinți și copii deopotrivă. Și că toți, dar absolut toți pedofilii i-au povestit că atunci când își alegeau următoarea victimă, căutau pe cineva „needucat”. Adică un copil care nu avusese parte de niciun fel de educație sexuală: nici acasă, nici la școală, nici nicăieri. Și cel mai ușor îi depistau în funcție de termenii pe care îi foloseau atunci când vorbeau despre părțile lor intime. Dacă foloseau cu ușurință denumirile științifice, gen „penis”, „vagin” etc, atunci pentru pedofili acesta era un semnal de alarmă că s-a discutat cu acel copil și ar fi bine să caute pe altcineva. Dacă foloseau porecle gen „cocoșel”,”păsărică” sau mai știu eu ce, erau șanse mari ca sexul să fie un subiect tabu în familia acelui copil, deci șansele ca el să povestească cuiva că a fost abuzat să scadă dramatic.
În plus, mulți dintre pedofili au recunoscut că au ajuns la închisoare tocmai pentru că au făcut greșeala de a încerca să abuzeze un copil „educat”. Căci copilului educat, cu care s-a vorbit și căruia i s-a spus că i se poate întâmpla așa ceva, i-a fost foarte ușor să se ducă și să raporteze acel abuz sau tentativă de abuz.
(…)
Citește mai mult pe www.celmaibuntata.ro!
