Sari la conținut

Emily Burghelea a ajuns de urgență la spital. Ce a pățit prezentatoarea, care este însărcinată cu al treilea copil: „M-am speriat groaznic..”

Vezi gGalerie foto

Emily Burghelea, însărcinată pentru a treia oară, a povestit pe rețelele de socializare că a trecut prin clipe cumplite din cauza unor simptome îngrijorătoare. Prezentatoarea a povestit că a avut nevoie de ajutorul medicilor și a fost nevoită să meargă de urgență la spital.

„Nu sunt obișnuită cu genul ăsta de situație. La Amedea și la Damian nu am avut genul acesta de problemă, dar am întâmpinat niște sângerări. M-am speriat groaznic, combinate cu niște dureri de burtă. Slavă Domnului! Am înțeles că totul e bine, e relativ OK. 2 din 3 femei se confruntă cu situații de genul ăsta, la începutul sarcinii”, a povestit ea.

Creatoarea de conținut a dezvăluit și ce recomandări a primit din partea medicilor

„Din câte am înțeles, o bucățică din placentă este puțin desprinsă și am nevoie de progesteron să îmi treacă și să stau în pat câteva zile, dar mă frământă o grămadă de gânduri. De aseară sunt pe altă lume”, a mai spus ea pe contul de Instagram.

Emily Burghelea este foarte activă pe rețelele de socializare și le-a dezvăluit fanilor mai multe imagini în care lasă să se vadă burtica de gravidă, vorbind și despre gestul cu care a impresionat-o fiica ei, Amedea.

„Florile pe care mi le-a dăruit Amedea, pentru bebe… Am plâns mult! Deși sunt foarte sensibilă perioada aceasta, și mă emoționează orice, gestul ei m-a făcut să simt ceva diferit, ceva ce nu am mai simțit până acum, o emoție puternică ce parcă pur și simplu mi-a topit inima! Bucuriile aduse de copii nu se compară cu nimic pe lumea asta! Oare există vreo metodă să criogenez florile? Aș vrea să le păstrez pe viață!”, a scris prezentatoarea.




Emily și soțul său, Andrei, au deja doi copii, însă nu și-au ascuns niciodată dorința de a mai avea încă unul. Vedeta a profitat de ocazia specială – Ziua Mamei – pentru a împărtăși această bucurie cu fanii și telespectatorii.

Fosta asistentă de la Acces Direct a povestit cum a reacționat și soțul ei când a aflat că va deveni tată pentru a treia oară. Andrei este foarte atașat de cei doi copii ai săi, iar bucuria a fost enormă la aflarea veștii că familia lor se va mări. „Andrei s-a bucurat foarte tare. A fost o surpriză cumva!(…) Abia aștept să îi văd privirea mamei- soacre, nu știa nimeni, nimeni, nimeni! (…) Mă simt hormonală. Imediat după ce am aflat, am dormit două săptămâni. Mi-a dat Dumnezeu o sarcină ușoară”, a declarat Emily Burghelea.

Galerie foto

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!


    ego.ro

    caloria.ro

    zooland.ro