Iubesc animalele. Enorm! De aceea mă revolt de câte ori văd un anunţ de genul: „Dăm animal spre adopţie pentru că vrem să facem un copil. Ne iubim enorm animăluţul, dar trebuie să renunţăm la el”. Nu sunt nici genul care să adune toate animalele de pe stradă, nu sunt genul care să pună animalul mai presus decât specia umană, deşi în repetate rânduri necuvântătoarele s-au dovedit a fi mai umane decât specia noastră.
Fireşte, sunt şi cazuri când convieţurirea copil-animal nu este posibilă. Dar asta este altă situaţie. Însă nu sunt de acord cu cei care îşi aruncă animalele ca pe nişte zdrenţe. Am crescut cu animale în casă. Am pisică încă dinainte de a rămâne însărcinată şi nu, nu mi-am abandonat felina. Mi-am luat măsuri de precauţie, însă. Am dus-o la veterinar, i-am făcut vaccinuri, deparazitări, am respectat indicaţiile medicilor în perioada sarcinii şi a lăuziei şi, mulţumesc lui Dumnezeu, totul a fost perfect. Nu am intrat în contact cu litiera Kyrei cât am fost gravidă şi cât a fost fii-mea bebe, nu mă pupam bot în bot cu ea, am evitat să o las în apropierea bebelului, m-am spălat pe mâini după orice contact cu ea şi, repet, totul a fost ok. Am avut noroc, recunosc, şi de o mâţă înţelegătoare.
Fireşte, a contat şi cum am format-o noi. Pisica a înţeles rapid că nu are voie să intre în camera bebeluşului şi s-a conformat. Iar când a primit undă verde de la noi, s-a apropiat de copil doar sub supravegherea noastră. Târziu, foarte târziu, Kyra a început să doarmă în aceeaşi cameră cu fii-mea, dar numai sub pătuţul ei, atunci când Alexia era bolnavă, sau pe marginea patului meu, la picioare. Au fost rarissime momentele în care mâţa a dormit lângă fii-mea.
e regulă, doar atunci când pitica era bolnavă. Nu e de mirare că primul cuvânt al fiicei mele a fost… „chia” aka Kyra.
Nici acum, miţa nu doarme în pat cu copilul. Nu vrea ea, deşi fii-mea a tot tras de ea să facă acest lucru. Am monitorizat mereu interacţiunea dintre cele două, Kyra nu a încercat să îmi atace copilul nici măcar atunci când fii-mea a muşcat-o de coadă, sau când a tachinat-o. Pisica a înţeles repede care îi este locul. S-a adaptat. Aşa au ajuns să se iubească reciproc. Iar Kyra a învăţat să se ferească din calea copilului, atunci când nu voia să fie deranjată.
(...)
Citește mai mult pe blogulmamei.ro!
