Laura Cosoi, devenită mămică de fetiţă de pe 11 iunie, se confruntă, ca aproape fiecare proaspătă mamă, cu probleme în ceea ce priveşte alăptarea. În speranţa că le va ajuta pe viitoarele sau chiar pe actualele proaspete mămicii, vedeta şi-a povestit pe blogul personal experienţa alăptării, cu bune şi cu rele.
“Nu mă erijez în vreun specialist, pentru că sunt și eu proaspătă mămică, dar iată că, în curând, voi trece la nivelul următor. Așa că vorbesc doar din experiență proprie, poate îi este de folos și altei mame”, a scris Laura, mămica Ritei, pe blogul ei.
Apoi, actriţa şi-a completat întreaga poveste despre alăptare, scriind prin ce a trecut, cu bune şi cu rele.
„Nu mă voi referi în detaliu la beneficiile hrănitului la sân în primele luni de viață ale bebelușului. Presupun că toată lumea știe cât este de important pentru sănătatea copilului, dar și a mamei – laptele matern este ușor de digerat, întărește sistemul imunitar al copilului, îl ferește de obezitate și reduce riscul anumitor boli (astm și diabet, printre altele). Mamele care alăptează au un risc mai mic de cancer ovarian și în plus, scapă mai ușor de kilogramele acumulate în timpul sarcinii – prin alăptat se pierd zilnic în jur de 500 de calorii. Ce să mai spun despre legătura emoțională care se stabilește între mamă și copil prin alăptat. Cred că e evidentă chiar și pentru cei care nu au copii”, a scris Laura despre beneficiile alăptatului.
► Citeşte şi Laura Cosoi, despre primele zile acasă cu fetiţa ei. “Rita a plâns foarte tare, sfâșietor”
Eu am avut norocul ca Rita să se adaptaze imediat cu hrănitul la sân, încă din maternitate. Însă, așa cum ți-am povestit, în a doua noapte după ce am ajuns acasă, a plâns destul de mult. Am intrat puțin în alertă, recunosc, pentru că știam că ea nu plânge fără motiv. Neonatologul ne-a lămurit că plânge pentru că nu e sătulă și ne-a recomandat o formulă de lapte cu care să îi completam mesele. Asta după ce am constatat că a mai scăzut în greutate (știm că e normal să scadă în greutate câteva sute de grame, dar trebuie să se și oprească) de la externarea din maternitate, lucru deloc bun. Bineînțeles că și nouă ne-a fost frică să nu refuze apoi sânul, însă Rita a fost detul de înțeleaptă. După ce, într-o primă fază nu a vrut să mai sugă pentru că îi era mai greu și după ce am apelat la consultatul inlactatie, Mihaela Timofte care ne-a făcut o vizită, până la urmă a acceptat și sânul și biberonul la insistențele mele. Nu a fost ușor, dar cumva am reușit să găsim varianta potrivită, a povestit mămica Ritei.
“Ce trebuie să știe fiecare mămică este faptul că bebelușul e cea mai bună pompă și, cu cât îl alăptezi mai mult, cu atât stimulezi lactația. Bineînțeles că stresul trebuie evitat pe cât posibil în perioada aceasta.
Acum eu o hrănesc pe Rita exclusiv la sân noaptea – și a început să doarmă din ce în ce mai bine, astfel că a ajuns să se trezească și o dată la patru ore, deși nu se întâmplă chiar în fiecare noapte. Formula de lapte o primește acum doar excepțional, la nevoie, dar sunt convinsă ca în curând vom scăpa și de ea”, a mai scris Laura.
Mai multe despre experienţa Laurei cu alăptatul puteţi afla de aici.
Sursa foto: Arhiva Laura Cosoi