Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, au plecat în Bali, împreună cu cele trei fetițe ale lor, unde vor sta aproximativ o lună.
Mămica este pentru a treia oară în Bali, în locul ei de suflet, în tărâmul vindecării și al păcii interioare, așa cum spune chiar ea.
Fiind o iubitoare al acestui loc, Laura Cosoi se reîntoarce în Bali, cu bucurie, ori de câte ori are ocazia.
„Sunt pentru a treia oară în Bali și îmi dau seama, pe zi ce trece, că pe lângă frumusețile naturale, atracțiile turistice și bucătăria indonziană impresionantă, trebuie să fii cu adevărat pregătit pentru tot ce înseamnă Bali de fapt. Am înțeles asta de la primele zâmbete ale localnicilor, de la primul templu vizitat, de la prima oră de yoga făcută la răsărit în foișorul din junglă.
Sunt recunoscătoare că am această șansă, de a fi aici, în conexiune cu natura, dar mai ales în conexiune cu mine. Des mă dispersez, dar sentimentul că reușesc să mă „adun”, după mult timp, este incredibil!”, a scris Laura Cosoi pe contul ei de Instagram.
Laura se bucură de zilele petrecute în Asia, lucru care se vede și din postările pe care le face pe conturile de socializare.
Vezi imaginile în galeria foto