Există unele lucruri, care spuse copiilor, pot face mai mult rău decât bine. Desigur, acum nu mai folosim expresii de genul “Aș vrea să fii la fel ca sora ta” sau “Așteaptă să vină tati acasă”, care erau frecvente în urmă cu 20-30 de ani. Dar există alte exprimări… dăunătoare. La unele dintre propozițiile de mai jos probabil că nici nu te-ai gândit că ar putea fi nocive.
Urmărește și explicațiile și atunci vei înțelege de ce nu e bine să le folosești.
“Ești bine, n-ai nimic!” Copilul tău își julește genunchiul și îl podidesc lacrimile, iar instinctul îți spune să-l asiguri că nu s-a rănit grav. Problema e că, spunându-i că este în regulă, îl poți face să se simtă mai rău! Gândește-te un pic: el plânge tocmai pentru că nu este OK! Misiunea ta este să îl ajuți să-și înțeleagă și să-și controleze emoțiile, nu să îi arăți că senzațiile și emoțiile lui nu contează, nu au valoare. Îmbrățișează-l și arată-i că înțelegi ceea ce simte, spunându-i ceva de genul “A fost o căzătura în toată regula”, după care întreabă-l dacă vrea un plasture sau un pupic. Sau ambele.
“Nu ne permitem să cumpărăm asta!” Este un răspuns standard atunci când copilul îți cere, îți cerșește ultimele jucării apărute în magazine. Însă, făcând asta îi transmiți mesajul că tu nu îți controlezi finanțele, ceea ce poate să îl sperie. Mai mult, atunci când o să cumperi ceva scump pentru casă, copilul tău școlar s-ar putea să îți amintească ce i-ai spus lui! Ce e de făcut? Alege o altă modalitate de a-i spune același lucru, cum ar fi: “N-o să cumpărăm asta acum pentru că strângem bani pentru lucruri mai importante”. Dacă cel mic insistă cu subiectul ăsta, mai târziu, profită de moment și începe să-i explici cum stă treaba cu bugetele și cu administratul banilor.
“Bravo! Foarte bine!” Cercetările arată că expresiile generale de tipul “Bravo”, ”Bine!”, “Ești foarte bun!” pe care le spun părinții de fiecare dată când copilul lor reușește câte ceva îl fac pe acesta dependent de asemenea afirmații! Practic, în loc să facă un lucru dintr-o motivație interioară, el îl va face pentru a primi laude. Prin urmare, păstrează aceste expresii pentru momentele în care copilul tău chiar reușește un lucru demn de admirație. în loc să-l flatezi pe băiatul tău pe terenul de fotbal cu expresii tip “Super-pasă!” îi poți spune: “A fost o pasă bună. Mi-a plăcut cum l-ai observat pe coechipierul tău.”
“Fii atent! Ai grijă!” Spunându-i asta copilului exact când merge pe o bordură ridicată, îl faci să simtă că, în curând, o să cadă! Cuvintele tale îi distrag atenția de la ceea ce face, îl fac să-și piardă concentrarea. Dacă te temi să nu cadă, stai mai aproape de el, ca să-l poți prinde în cazul în care chiar se întâmplă asta. Dar rămâi liniștit și tăcut, nu-i induce și lui teama ta.
(…)
Citește mai mult pe taticool.eu!